Actrița Loni Anderson a murit la spital, cu doar câteva zile înainte să împlinească frumoasă vârstă de 80 de ani. Iată care este cauza decesului vedetei.
Loni Anderson, actrița cunoscută publicului din comedia ”WKRP in Cincinnati”, care a fost un adevărat fenomen în anii 1980, s-a stins din viață cu doar câteva zile înainte să împlinească frumoasa vârstă de 80 de ani. Vedeta a murit la spital, iar vestea a fost confirmată de publicistul ei. Iată cu ce probleme s-a confruntat aceasta de-a lungul vieții, dar și care sunt producțiile celebre în care a jucat.
A murit actrița Loni Anderson
Actrița Loni Anderson s-a stins din viață duminică, la un spital din Los Angeles, unde se afla din cauza unor probleme de sănătate.
Loni Anderson a ajuns pe culmile succesului odată cu rolul lui Jennifer Marlowe din serialul "WKRP in Cincinnati".
Cu această ocazie, ea a dat viață unei recepționere care a contrazis toate stereotipurile despre blondele lipsite de inteligenţă și și-a demonstrat pe deplin talentul. Interpretarea de excepție i-a adus două nominalizări la premiile Emmy și trei nominalizări la Globurile de Aur. În viața personală, ea a fost căsătorită de patru ori și a avut doi copii. Mariajul cu Burt Reynolds a ținut prima pagină a ziarelor în urmă cu câțiva ani.
Cariera lui Loni Anderson, vedeta din serialul ”WKRP in Cincinnati”
Loni Anderson fost căsătorită de patru ori. În 1964, aceasta s-a căsătorit cu Bruce Hasselberg, alături de care a avut o fiică, Deirdra. Mariajul s-a încheiat, însă, cu un divorț dureros în 1966. Ulterior, vedeta a fost căsătorită cu actorul Ross Bickell din 1974 până în 1981. În urma separării de acesta, s-a căsătorit cu Burt Reynolds. Ultimul ei soț a fost muzicianul Bob Flick, cu care s-a căsătorit în 2008.
Mariajul cu Burt Reynolds i-a marcat viața vedetei. Acesta s-a încheiat cu un divorț controversat, căruia i-au urmat tot felul de reacții și declarații scandaloase. În timp ce Reynolds susținea că a făcut o mare greșeală căsătorindu-se cu o actriță, Anderson declara că a fost abuzată fizic, iar fostul ei partener nu își plătea pensia alimentară.
După divorțul de Burt Reynolds, Loni Anderson a apărut în seriale TV precum „Nurses”, „Sabrina, the Teenage Witch” și „VIP”. De asemenea, ea a jucat rolul mamei lui Tori Spelling în „So noTORIous”, în 2006. În 1995, vedeta a publicat autobiografia „Viața mea pe tocuri”, care detalia relația cu Reynolds și luptele pe care le-a dus pentru a-și ține familia unită. Totuși, ea va rămâne cunoscută publicului pentru rolul din ”WKRP in Cincinnati”, serial difuzat între 1978-1982. Din distribuția acestuia mai făceau parte actorii Gary Sandy, Tim Reid, Howard Hesseman, Frank Bonner și Jan Smithers.