Mesajul lui Nicușor Dan după întâlnirea cu Emmanuel Macron.
Prin intermediul unui mesaj postat în ONLINE, Nicușor Dan i-a mulțumit lui Emmanuel Macron și Primei Doamne a Franței pentru invitația la dineul oficial dedicat șefilor de stat și de guvern, subliniind că evenimentul a contribuit la consolidarea dialogului și cooperării dintre România și Franța.
Nicușor Dan a postat un mesaj pe Facebook în care i-a mulțumit lui Emmanuel Macron pentru invitație
"Mulțumesc Președintelui Emmanuel Macron și Primei Doamne a Republicii Franceze pentru invitația la dineul oficial oferit în onoarea șefilor de stat și de guvern. Este o oportunitate de a consolida dialogul și cooperarea dintre țările noastre.", este mesajul scris de Nicușor Dan.
Nicușor Dan a participat la dineul oficial de la Paris
În cadrul vizitei oficiale la Paris, Nicușor Dan a participat luni la reuniunea Coaliției de Voință privind sprijinul acordat Ucrainei și la dineul oficial oferit de președintele francez Emmanuel Macron. Marți, șeful statului participă la ceremoniile dedicate Zilei Naționale a Franței, inclusiv la parada militară de pe Champs-Élysées, unde România este reprezentată de militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”
Ce sărbătoresc francezii pe 14 iulie
Ziua Națională a Franței trimite la două momente istorice. Mai exact, primul este căderea Bastiliei, la 14 iulie 1789, eveniment devenit simbol al Revoluției Franceze și al luptei împotriva absolutismului, iar cel de-al doilea este Sărbătoarea Federației din 14 iulie 1790, o amplă manifestație dedicată unității naționale.
Data de 14 iulie a fost declarată oficial sărbătoare națională în anul 1880. Astăzi, francezii marchează ziua prin parade militare, ceremonii, concerte, baluri populare și focuri de artificii.