Minelli a întâmpinat multe provocări de când a devenit mamă. Cum reușește artista să se împartă între viața de familie și carieră?
Minelli este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi, iar de curând artista a vorbit despre modul în care i s-a schimbat viața de când a devenit mamă. Această perioadă din viața ei a venit cu multe piedici și complicații pentru carieră, iar acum celebra cântăreață a explicat cum reușește să se împartă între viața de familie și responsabilitățile unui artist. Totodată, ea a vorbit și despre persoanele care îi sunt alături și o ajută mereu să treacă peste greutăți.
Citește și: Minelli și Lora nu își mai vorbesc! Ce s-a întâmplat între cele două artiste? "Am rezistat trei ani"
Minelli vorbește despre cum se împarte între viața de familie și carieră
Minelli este fosta colegă de trupă a Lorei și s-a lansat în industria muzicală de la o vârstă fragedă.
„T rebuie să recunosc că uneori îmi este un pic greu, dar fac ceea ce îmi place și asta mă ajută. Am ajutor din partea mamei mele, a soțul meu, care mă ajută, iar atunci totul devine mult mai ușor", a declarat Minelli.
„Mi s-a întâmplat de multe ori, de fiecare dată când plecam la un concert în afară se îmbolnăvea câte cineva.
Minelli a făcut parte dintr-un grup alături de Lora
Minelli se bucură în acest moment de un real succes în afara țării. Artista și-a început cariera în industria muzicală de la o vârstă fragedă, când făcea parte dintr-un grup cu alte patru fete, printre care și Lora. De la destrămarea trupei, fieacre dintre cele patru artiste a luat-o pe un drum separat și, deși au fost bune prietene, nu au mai păstrat legătura.
Citește și: AUDIO: Minelli a lansat piesa „Heart Instructions”
„ Alături de Lora. Mona și Vero. Eram patru fete micuțe, a fost o perioadă frumoasă. Nu am rămas prietene, dar am fost foarte bune prietene. A fost o perioadă frumoasă, căreia nu putem să îi dăm cu piciorul", a mai precizat cântăreața.