Medana, atac dur la adresa Larisei Uță după decizia lui Alin Oprea.
Noi detalii ies la iveală în conflictul care a mocnit timp de ani de zile între Alin Oprea și fosta sa soție, Larisa Uță. După ce Larisa a vorbit public pentru prima dată despre divorțul din 2020 în podcastul lui Bursucu, actuala soție a artistului, Medana, a reacționat dur. Aceasta a criticat vehement momentul în care Larisa a ales să aducă din nou în discuție problemele trecutului, ironizând „momentul total neinspirat” în care Larisa a decis să se exprime public.
Medana, ironică la adresa Larisei Uță după decizia luată de Alin Oprea
Divorțul lui Alin Oprea de Larisa Uță a fost presărat cu acuzații de infidelitate, șantaj și conflicte violente. Acum, la patru ani după despărțire, Larisa a apărut într-un podcast în care a vorbit despre experiențele sale. Într-o postare pe Facebook, Medana a criticat această apariție și susține că gestul Larisei de a reveni cu declarații la un an după ce Alin s-a recăsătorit este doar un act de răzbunare.
“Momentul total neinspirat cu acel podcast ‘mă Bursucule’”
Ea a adus aminte și de faptul că Alin Oprea a renunțat la tot ce a strâns de-a lungul vieții pentru a-și proteja copiii și fosta soție, însă acest sacrificiu nu a fost apreciat. Mai mult, Medana a precizat cum, de-a lungul anilor, Alin a suferit nu doar financiar, ci și emoțional, fiind lăsat pe drumuri de propria familie. Ea a amintit și de dificultățile pe care Alin le-a întâmpinat în a-și găsi echilibrul.
Postarea Medanei se încheie cu un mesaj profund despre importanța iertării, iubirii și compasiunii, punând accent pe faptul că viața trebuie trăită cu demnitate și fără ranchiună. Ea și-a exprimat îngrijorarea pentru comportamentul Larisei și a precizat că a apelat la un preot pentru a se ruga pentru liniștea sufletească a fostei soții a lui Alin. „Mie mi se pare absolut înfiorător ca după un divorț să ajungi să faci obsesie pentru fostul soț și actuala lui parteneră. Ce viață tristă în care să permiți timpului să se scurgă inutil, de parcă 23 de ani pierduți nu au fost deja suficienți. Plus, nu văd cu ce te face fericită faptul că jignești și pierzi timp prețios din viața ta în spatele unor conturi de facebook.”, a concluzionat Medana.
Citește și: Alin Oprea, mesaj dur la adresa fostei soții, Larisa Uță: „Războiul dintre noi nu se va încheia”