
Marţea Mare. Săptămâna Patimilor este ultima săptămână înainte de Paşte, o perioadă foarte importantă pentru credincioşi. În această săptămână, creştin ortodocşii merg în fiecare seară la Denie, dar sunt şi alte tradiţii care trebuie respectate. Marţea Mare este caracterizată prin obiceiuri specifice.
Tradiţiile pe care trebuie să le respectăm în Marţea Mare
Săptămâna Mare a început imediat după Florii. În această perioadă, credincioşii ţin post, se roagă, merg la spovedit, pregătesc bucatele pentru Paşte şi se purifică pentru Învierea Domnului. Pentru fiecare zi din Săptămâna Patimilor există mai multe tradiţii şi obiceiuri, de care creştin
În Marţea Mare, femeile şi bărbaţii trebuie să finalizeze treburile gospodăreşti, aceasta fiind ultima zi destinată curăţeniei sau grădinăritului. De asemenea, Marţea Mare este destinată curăţării corpului, pentru a îndepărta toate bolile. După ce se săvârşesc aceste treburi, credincioşii merg la Denia de Marţi, pentru care Biserica a rânduit două teme religioase din Evanghelie.
În seara de marţi, preoţii amintesc povestea celor zece fecioare.
Ce sunt Deniile şi la ce oră încep
Supranumită şi Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, această perioadă este caracterizată prin oficierea de slujbe religioase nocturne, numite Denii. Deniile încep după Duminica Floriilor şi se încheie în Vinerea Mare, având loc în fiecare seară din Săptămâna Mare. Denumirea lor vine din termenul slav "vdenie", care înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. În general, Deniile din Săptămâna Mare încep în jurul orei 18:00, dar fiecare parohie stabileşte după bunul plac ora de începere a acestei slujbe.
Citeste si: Ce nu ai voie sa faci în Marțea Neagră. Calendar creștin ortodox marți, 19 aprilie 2022