După ce a aflat că Mario Iorgulescu a scăpat de condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare, Marius Manole nu s-a mai putut abţine şi a transmis un mesaj dur.
Decizia recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a stârnit o puternică revoltă în rândul familiei și susținătorilor victimei. Mario Iorgulescu, fiul președintui Ligii Profesioniste de Fotbal, a scăpat deocamdată de condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare, pentru omor și conducere a unui vehicul sub influența acoolului și substanțelor interzise. Cercetările au stabilit că a pătruns pe contrasens și a spulberat un autoturism care se deplasa regulamentar. Șoferul celeilalte mașini a murit pe loc. Ulterior s-a stabilit că Iorgulescu avea o alcoolemie de 1,96 g/l și era drogat cu cocaină.
Marius Manole a reacționat dur, după ce Mario Iorgulescu a scăpat de pedeapsa cu închisoarea
Un subiect puternic mediatizat, dar și controversat, cazul accidentului în care a fost implicat Mario Iorgulescu a stârnit reacții puternice peste tot în România. Au existat și multe vedete și personalități publice care și-au exprimat opiniile. Marius Manole nu a trecut cu vederea peste decizia recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, motiv pentru care a ținut să trasmită un mesaj vehement.
"Toată politica asta din ultimul timp, de negarea voturilor, de negarea părerilor oamenilor, toate astea omoară oameni, omoară pe bune. Mor oameni nevinovați și bogătașii țării, cine naibaa sunt ăștea că nu mai pot de nervi, ei scapă nevinovați. Ăsta a scăpat de 13 ani de închisoare. Ce vină are omul ăla de a murit? Noi suntem toți nebuni? Suntem o țară de tâmpiți, explicați-mi și mie să înțeleg.
@descoperaromaniamea Justiția din România a anulat condamnarea lui Mario Iorgulescu de 13 ani. Acesta a ucis un om conducând sub influența alcoolului și a substanțelor interzise ‼️‼️‼️ ce se va întâmpla în cazul lui Vlad Pascu ⁉️😐😐😐
♬ sunet original- 𝚁𝚘𝚖𝚊𝚗𝚒𝚊𝙿𝚘𝚍𝙲𝚕𝚒𝚙𝚜