Maria Constantin recunoaște că nu își mai dorește copii, deși este căsătorită de doi ani cu Robert Stoica și au o relație frumoasă. Iată care este motivul.
Maria Constantin trăiește de ceva timp o frumoasă poveste de dragoste alături de soțul ei, Robert Stoica. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani și se înțeleg de minune. Deși mulți s-ar fi așteptat ca interpreta să își mai dorească un copil, se pare că aceasta a decis că nu mai este cazul să devină mamă, mai ales că ea și soțul ei au fiecare câte un băiat din relațiile anterioare. Iată ce a declarat artista despre acest subiect în cadrul unui interviu recent.
Maria Constantin a dezvăluit de ce nu își mai dorește copii
Maria Constantin recunoaște că nu își dorește să devină mamă pentru a doua oară. Interpreta susține că din cauza meseriei sale este mai mereu pe drumuri și nu ar avea timp să se ocupe de copil. De asemenea, ea se gândește că nopțile pierdute pe la concerte de-a lungul anilor și-au pus amprenta asupra sănătății ei. Mai mult chiar, ea regretă acum că nu a petrecut suficient timp cu băiatul ei, Codrin, când era mic.
În prezent, el este clasa a 9-a.„Nu mai vreau încă un copil că stau numai pe drumuri. Asta mi-ar mai lipsi, un copil, când eu sunt plecată non-stop. Nu aș face față, plus că mă apropii de 40 de ani, mă gândesc cumva și pe viitor, speranța de viață a scăzut, nu aș vrea să rămână fără mamă sau fără tată copilul meu la 18 ani. E un pic cam deplasat să mă mai gândesc la treaba asta și mai ales că avem câte un copil fiecare, chiar dacă nu avem împreună, totuși avem.
Este o responsabilitate foarte mare pe care eu, la vârsta pe care o am, consider că făcând meseria asta de la 16 ani și pierzând atâtea nopți, și-au lăsat amprenta pe sănătatea și pe corpul meu. Nu știu dacă aș mai avea tăria să o iau din nou de la început.
Motivul pentru care aparițiile televizate ale Mariei Constantin au fost rare în ultima perioadă
Maria Constantin și-a schimbat prioritățile în ultima perioadă. Interpreta a început să refuze aparițiile la emisiuni, dorind să petreacă mai mult timp alături de familia ei. Când nu are programate concerte, vedeta stă cu soțul și băiatul ei. „Încerc să petrec timp cu familia că e mult mai prețios decât să mă duc la o emisiune. Asta este important pentru mine acum. Îmi onorez cântările, evident, dar când am un timp de respiro prefer să stau cu cei dragi, cu soțul, cu băiatul meu. Codrin e bine, este în clasa a noua, se ocupă de școală. Robert are și el un băiat, mai mic, e diferență de 10 ani între ei, dar se înțeleg foarte bine”, a spus Maria Constantin.