Stiri

Mai apare sau nu sezonul 3 al serialului Netflix Altered Carbon?

Mai apare sau nu sezonul 3 al serialului Netflix Altered Carbon?
[Sursa foto: Facebook ]
Primele două sezoane din serialul Altered Carbon sunt disponibil pe Netflix. Dar ce se întâmplă cu sezonul 3?

 Fanii serialului Altered Carbon sunt extrem de dezamăgiţi. Netflix a anulat show-ul TV după numai două sezoane. Nu mai există nicio şansă ca sezonul 3 să se mai producă.

De ce a anulat Netflix sezonul 3 al serialului Altered Carbon

 Serialul Altered Carbon a avut multe recenzii pozitive. Primul sezon al acestui SF a avut premiera pe 2 februarie 2018, iar acţiunea începea în anul 2348, într-un oraş futurist, denumit Bay City.

În această lume, persoanele nu mureau definitiv decât dacă le era distrus cipul de la ceafă, în care le era stocată memoria. Acţiunea este concentrată în jurul lui Takeshi Kovacs, un rebel căruia i se promite eliberarea din închisoare, dacă reuşeşte să rezolve o crimă. Acţiunea celui de-al doilea sezon are loc 30 de ani mai târziu, când Takeshi porneşte în căutarea iubirii pierdute şi a fostului său lider, Quellcrist Falconer.

 După cel de-al doilea sezon însă, Netflix a decis să anuleze serialul. Această decizie a venit din raţiuni financiare. Conform presei din Statele Unite ale Americii, doar producerea unui singur episod costa în jur de 7 milioane de dolari, mai mult chiar decât un episod din primele trei sezoane ale serialului Game of Thrones. 

 "Primul lucru la care ne uităm atunci când luăm astfel de decizii este: se uită suficient de multă lume la produs, încât să merite costul? De asemenea, ne uităm şi la alte lucruri, precum cât de iubit este serialul de către comunitatea de fani sau cât de viral devine. Când investim, decidem cât să investim în funcţie de audienţe. Dacă audienţa este mică, ne gândim care ar mai fi motivul pentru care să investim în ceva ce nu a mers atât de bine precum am sperat", a declarat Cindy Holland, vice-preşedinte Netflix.

 Aşadar, având în vedere costurile mari de producţie, cauzate în special de efectele speciale, Netflix a decis să pună stop acestui proiect.