Stiri

Locul de parcare din România care costă 6.510 lei! Cine l-a închiriat, unde și de la cât a pornit licitația

Locul de parcare din România care costă 6.510 lei
Locul de parcare din România care costă 6.510 lei [Sursa foto: captură video Observator]
România, țara tuturor posibilităților! Un bărbat a plătit suma impresionantă de 6.510 lei pe an pentru un loc de parcare. Vecinii, uimiţi când au aflat suma plătită pe el!

Peste o mie de euro pe an, atât a licitat un om pentru a fi sigur că va avea unde să-şi lase maşina. Galaţi, cartierul Mazepa 2. O zona centrală cu blocuri şi case. Maşini multe, parcări puţine, aşa că unii şoferi nu se mai uită la bani ca să aibă locul asigurat. Mai precis, este vorba de 6.510 lei, echivalentul a 1.300 de euro.

„Înseamnă că-i convine.

E foarte mult. Nu mult. Foarte mult.  Pentru un an de zile, 6.510  este piperat. Nu e in regulă”, a spus un vecin.

Locul de parcare din România care costă 6.510 lei
Locul de parcare din România care costă 6.510 lei

Licitația a pornit de la 120 de lei

Atât a fost plătit pentru un loc de parcare, la licitaţia organizată de Primăria Galaţi, în perioada 5-13 aprilie, în condițiile în care prețul de pornire a fost de 120 de lei/an. Respectivul loc de parcare s-a dovedit a fi cel mai scump loc de parcare din oraş, iar proprietarul a decis să liciteze atât pentru a fi sigur că are unde parca în momentul în care ajunge seara acasă. 

Citeste si: Şoferii din România, anunţaţi prin mail când le expiră rovinieta! Care este condiția și de când intră în vigoare noua măsură: „O facilitate pentru șoferi uituci”

„S-au atribuit locuri de parcare cu sume cuprinse între 120 de lei, suma stabilită de Consiliul Local în situaţia în care există o singură solicitare pentru un singur loc de parcare, şi 6.510 lei.”,  a declarat Petrica Pațilea, Purtător de Cuvânt Primăria Galați. 

Criza parcărilor a făcut ca sumele oferite la licitaţia primăriei să crească de la an la an. Şi nu puţini sunt cei care bagă adânc mâna în buzunar pentru locul dorit. La ultima sesiune organizată de primărie a u fost licitate 120 locuri de parcare. Un sfert dintre acestea au costat peste 1.000 de lei.

Abonamentul de parcare domiciliu/reședință

Conform Primăriei, în termen de 15 zile, începând cu data de 15 aprilie 2022 se poate achita tariful pentru abonamentul de parcare domiciliu/reședință din Etapa IV.

Citeste si: Cea mai ieftină maşină din lume: Iată cât costă!

„Neachitarea abonamentului în termenul precizat conduce la pierderea dreptului asupra locului de parcare atribuit. Achitarea tarifului pentru abonamentul de parcare de domiciliu/reședință se poate face prin următoarele modalități de plată: cu numerar sau cardul bancar la sediile Direcției de Taxe, Impozite și alte Venituri locale; on-line pe Ghiseul.ro; Self Pay.  Ridicarea abonamentului se va face începând cu data de 2 mai 2022, de la sediul Primăriei municipiului Galaţi, din strada Domnească nr. 54. Abonamentele sunt valabile începând cu data de 2 mai 2022”, transmit reprezentanţii Primăriei.