Jamie Foxx a fost rănit după ce a fost lovit în faţă cu un pahar. Actorul pare să se fi încăierat chiar la petrecerea de ziua lui

Jamie Foxx
Jamie Foxx

Actorul Jamie Foxx a ajuns la spital după ce a fost lovit cu un pahar. Incidentul neaşteptat a avut loc chiar de ziua lui.

Actorul Jamie Foxx a fost rănit şi a avut nevoie de copci după ce a fost lovit în gură cu un pahar la un restaurant din Beverly Hills. Potrivit Sky News, încăierarea a avut loc chiar în timp ce îşi sărbătorea ziua de naştere. Starul îşi sărbătorea vineri ziua de naştere şi se pare că se afla la restaurant împreună cu cele două fiice ale sale şi cu fosta parteneră Kristin Grannis. Poliția a fost chemată și problema este acum în mâinile forțelor de ordine”, a declarat purtătorul său de cuvânt. 

Departamentul de Poliţie din Beverly Hills a declarat că a primit un apel vineri, puţin după ora locală 22:00, cu privire la un „posibil atac cu o armă mortală” la restaurant. Agenţii au ajuns la faţa locului şi au stabilit că a fost vorba de o „altercaţie fizică între părţi”.

Forţele de ordine au declarat că au „efectuat o investigaţie preliminară” şi au completat un raport „documentând agresiunea”. Nimeni nu a fost arestat.  Poliţia nu îl numeşte pe Foxx în comunicatul său de presă, dar surse din poliţie au declarat pentru site-ul de ştiri despre celebrităţi TMZ că actorul a fost implicat într-o altercaţie.

Citește și: Cine moștenește averea lui Mircea Diaconu

Jamie Foxx a suferit anul trecut o hemoragie cerebrală

Incidentul are loc după lansarea, la începutul acestei luni, pe Netflix, a producţiei speciale cu Foxx, „What Had Happened Was...”, în care acesta vorbeşte despre cum a suferit anul trecut o hemoragie cerebrală care a dus la un accident vascular cerebral. Actorul a povestit audienţei sale, săptămâna trecută, că a suferit o intervenţie chirurgicală la un spital din Atlanta şi apoi a beneficiat de reabilitare la o unitate din Chicago.

Actorul, cântăreţul şi comediantul a spus că s-a simţit rău în timp ce filma în 2023 cu actriţa Cameron Diaz filmul de acţiune cu spioni Back In Action de pe Netflix. A mers la doctor cu o „durere de cap puternică”. Medicul i-a făcut o „injecţie cu cortizon”, după care a devenit letargic. Sora sa Deidra Dixon „şi-a dat seama că ceva nu este în regulă” şi l-a dus la spitalul Piedmont din Atlanta. Acolo, medicul i-a spus surorii sale că avea „o hemoragie cerebrală care a dus la un accident vascular cerebral” şi a avertizat-o ca trebuie să-l opereze de îndată.

Citește și: Fostul soț al lui Megan Fox, Brian Austin Green, avertisment dur pentru MKG: "Maturizează-te"

Foxx a mai spus că personalul medical „nu a găsit” originea hemoragiei cerebrale, dar a fost diagnosticat cu accident vascular cerebral. „ Când m-am trezit, m-am trezit într-un scaun cu rotile, nu puteam să merg”, a povestit el, adăugând că medicul i-a spus familiei sale că probabil va avea de înfruntat „ cel mai rău an din viaţa sa ” pentru recuperare. actorul a mai spus că vizita la un psihiatru l-a ajutat să se descurce psihic, ceea ce i-a permis, de asemenea, să îşi redescopere relaţia cu Dumnezeu. „ Dacă pot rămâne amuzant, pot rămâne în viaţă”, a adăugat el.