Ioana Grama iubește din nou! După un divorț și o despărțire dureroasă, influencerița și-a găsit liniștea în brațele unui bărbat misterios, care i-a schimbat viața.
După divorțul de tatăl fiicei sale și despărțirea dureroasă prin care a trecut recent, Ioana Grama a decis să acorde o nouă șansă iubirii, iar acum strălucește de-a dreptul alături de noul partener. Bărbatul misterios i-a schimbat viața și a făcut-o să radieze de fericire. Influencerița și-a găsit în sfârșit liniștea și a decis să împărtășească vestea cea bună cu urmăritorii din mediul online. Nici de data aceasta nu a dezvăluit identitatea celui care i-a cucerit inima, însă i-a făcut o declarație superbă de dragoste. Iată mesajul transmis de Ioana Grama pe rețelele sociale.
Ioana Grama are un nou iubit! Cine este bărbatul care o face fericită pe influenceriță?
Ioana Grama trăiește de ceva timp o frumoasă poveste de dragoste alături de un bărbat misterios. Fanii au observat o schimbare în viața ei, iar recent ea a confirmat noua relație. Influencerița nu a spus cine este cel care i-a cucerit inima, însă i-a făcut o declarație de dragoste emoționantă.
Ea spune că actualul partener o susține necondiționat și îi arată iubirea, atenția și răbdarea de care are nevoie.„Am găsit persoana care mă susține și nu mă face niciodată să cred că nu sunt suficientă. Sunt cu cineva atent și iubitor. Viața mea e plină de iubire și bucurie. Am găsit în sfârșit pe cineva răbdător și bun”, a scris Ioana Grama pe rețelele sociale, în dreptul mai multor imagini în care apare alături de noul iubit, fără ca acestuia să i se vadă fața.
Vezi această postare pe Instagram
Ioana Grama a trecut printr-o despărțire dureroasă
După divorțul de fostul soț, Alex Tăgurean, Ioana Grama a fost într-o relație de câțiva ani cu un alt bărbat, pe nume Gabriel. Povestea lor de iubire a fost marcată de suișuri și coborâșuri, iar în cele din urmă a ajuns la final. La vremea respectivă, influencerița a suferit profund, mai ales că și fiica ei, Ayana, se atașase de fostul partener.
„Din păcate, relația mea cu Gabi s-a încheiat acum două luni. A fost o perioadă în care am fost tristă, dar a trecut. Îmi este foarte greu să vorbesc despre asta, pentru că am mai vorbit o singură dată și apoi ne-am împăcat… A fost relația din care am învățat cele mai multe lecții și care m-a făcut să mă uit la mine din toate punctele de vedere, și care m-a făcut să îmi doresc să lucrez la mine și să schimb lucruri.
Oricât de mult s-ar iubi doi oameni, din păcate, dacă nu fac schimbări, nu au nicio șansă să supraviețuiască împreună. Au fost 3 ani absolut superbi. A fost prima mea relație de după divorț, și a fost o relație foarte importantă pentru mine pentru că nu mi-am dorit să renunț la ea din mai multe motive: unul dintre ele era Ayana și atașamentul ei față de Gabi… Este foarte greu și tragi de ceva ce știi că nu o să meargă doar pentru că este un copil la mijloc și așa mai departe… Eu cred că relațiile vin cu foarte multă muncă și implicare… Cred că a fost prima relație pe care a trebuit să o încheiem de comun acord, deși încă existau sentimente. Aș fi preferat să fiu înșelată, dar așa e foarte greu să iei o astfel de decizie, când nu ai un motiv 100% real, ci doar că nu merge”, a spus Ioana Grama pe Instagram.