Ioana Ignat este una dintre artistele românce cu o voce extrem de specială pe care o recunoști încă de la prima notă muzicală interpretată. Ioana Ignat provine dintr-o familie foarte talentată, surorile ei, Mădălina și Maria-Magdalena fiind și ele pasionate de muzică. Toate trei au lansat un album de colinde în 2020. Ioana Ignat își scrie singură piesele și mare parte dintre ele au ajuns hit-uri.
Ioana Ignat la Invitatul de 12 [Sursa foto: Arhiva ]
„În palma ta”, de exemplu, a făcut peste 45 de milioane de vizualizări, fiind pe locul 1 în topurile radio şi TV. De asemenea artista cu timbru unic la noi în ţară a ajuns în Trending pe YouTube cu piesele „Tu nu meriţi", "Azi", "O lume întreagă" şi "Singura greşeală", colaborare cu Florian Rus. Cel mai recent single este "Vina Dragostei", alături de Pavel Stratan.
Ioana Ignat vine duminică la „Invitatul de 12” și scoate la iveală secrete neștiute din viața ei
Ioana Ignat va fi invitata lui Cosmin Cernat duminică de la 12 și va scoate la iveală detalii importante din viața ei pe care foarte puțină lume știe. Artista dezvăluie că a stat o perioadă la mănăstire.
Ioana Ignat la Invitatul de 12[Sursa foto: Arhiva ]
„Am stat un an jumate la mănăstire. Eu locuiam în mănăstire, era o casă cu mai mulți copilași. Am reușit să o conving pe mama mea care a zis ca dacă vine sor-mea mai mare mă lasă. Și le-a fost greu și lor să mă lase la mănăstire și să nu mai fiu cu ei”, declară Ioana Ignat.
Continuarea o puteți auzi duminică de la 12:00