Stiri mondene

Invitatul de 12! Irina Rimes, momente unice din copilăria sa: „Părinții noștri aveau mare încredere în noi”

Invitatul de 12! Irina Rimes, momente unice din copilăria sa
Duminica aceasta, Irina Rimes a fost invitatul lui Cosmin Cernat. Artista le-a dezvăluit ascultătorilor Radio Impuls momente unice din copilăria sa.

Irina Rimes este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite artiste din România. Născută în Republica Moldova, Irina Rimes a devenit cunoscută după ce în anul 2012 a participat în cadrul concursului „Fabrica de staruri”. În anul 2016, frumoasa artistă a lansat piesa „Visele”, ocupând locul 1 în clasamentul radio din România. Începând cu anul 2018, cântăreața face parte din juriul „Vocea României”. Recent, Irina Rimes a venit în studioul nostru, la emisiunea „Invitatul de 12”, moderată de Cosmin Cernat. Artista le-a povestit ascultătorilor Radio Impuls momente unice din copilăria sa. Conform spuselor sale, cântăreața a avut o copilărie frumoasă, plină de amintiri.

„Am copilărit la țară mai mult singuri pentru că părinții noștri aveau mare încredere în noi că o să dăm de mâncare la boboci, la găini, mare greșeală. Și mințeam bine, ce-i drept, am
învățat să mințim. Am luat și bătaie. Nu am urât niciodată nici pe mama nici pe tata pentru bătăile pe care le-am luat pentru că le meritam. Nu eram copii cuminți. Unde ai văzut copii de țară cuminți?

Invitatul de 12! Irina Rimes, momente unice din copilăria sa

Fratele meu avea șase ani, era un butoiaș mic, foarte musculos și cu burtica mare, negru pentru că toată ziua umbla numai prin soare și îl prindea imediat. Plin de parf pentru că aveam un drum de țară lângă casă și dacă alergai se umplea de parf. O dată pe zi primea bătaie ori de la mine ori de la mama. Acest frate al meu, o dată a pierdut bobocii și noi când pierdeam bobocii ne luam mare bătaie. Ne era frică de părinți, dragostea, am aflat mai târziu ce era. A pierdut vreo șapte boboci și s-a dus la vecină disperat și i-a zis: dă-mi și mie vreo cinci boboci ca să nu mă ucidă mama. Și ea s-a dus și i-a zis mamei și a fost dușmanul nostru”, a spus Irina Rimes.

Irina Rimes: „Mama mă strigă Irnuca”

În continuare, Irina Rimes le-a mai dezvăluit ascultătorilor Radio Impuls cum o strigă mama ei, dar și cum colegii îi pronunțau numele. Chiar dacă a crescut la țară, într-o zonă a Moldovei, Irina Rimes este mândră de acest lucru și chiar ea a mărturisit acest lucru.

Invitatul de 12! Irina Rimes, momente unice din copilăria sa

Mama mă mai strigă „Irnuța”. Trece repede de al doilea „i”. Pentru prieteni mai sunt Râmeș. Toți colegii mei de clasă îmi spuneau Râmeș. Eu cred că nici nu știu cum mă cheamă. Râmeș e numele meu de familie. În industrie lumea îmi zice Irina Rimes. Iubitul meu îmi mai spune „Irișca” și mai am niște prieteni care tot îmi stâlcesc numele pentru că vor să o dea pe rusește. Și cam atât. Cel mai mult îmi place „Irnuța”. Când e supărată mama pe mine, și asta știe toată lumea. De exemplu, dacă vede ceva la televizor, mă sună și îmi spune: Iriiinaaa, Iriiinaaa, dar ce-ai făcut Iriiinaaa? Te-ai dus la emisiune cu cămașa necălcată”, a mai adăugat Irina Rimes.

Irina Rimes- Invitatul de 12