Saveta Bogdan povestește cum a fost prima sa interacțiune cu regretata Maria Tănase. Artista nu a mai rezistat și a izbucnit în plâns. Ce i s-a întâmplat?
Saveta Bogdan a avut o înclinație pentru muzica populară încă din copilărie, când a reușit să se facă remarcată chiar de către Maria Tănase. La vârsta de 8 ani, solista a avut curajul să urce pentru prima dată pe scenă cu celebra artistă. A crezut că marea artistă a vrut să o lovească. Însă ani mai târziu, Saveta Bogdan a realizat semnificația gestului regretatei cântărețe. Este recunoscătoare pentru tot ce i-a oferit divinitatea, inclusiv pentru acele momente dificile care, în timp, s-au transformat în lecții.
“Am cântat un bocet, iar ea mi-a dat un brânci. Eu m-am supărat atunci și nu am înțeles de ce m-a împins. Dar Maria Tănase îmi dăduse intenționat un brânci, ca să ajung cântăreață. Și uite că așa s-a întâmplat. Ea a avut o intenție foarte bună, dar eu eram prea copil ca să înțeleg ce a făcut ea de fapt.
Cine a ajutat-o pe Saveta Bogdan să se lanseze în muzică
Saveta Bogdan și-a amintit cu nostalgie și de începutul carierei sale. Chiar dacă părinții nu erau de acord ca aceasta să se lanseze în muzică, artista a fost susținută de dirijorul Elena Vicică, care a și dus-o la primele înregistrări la radio.
„La Cluj am întâlnit-o pe doamna Elena Vicică, ea mi-a deschis poarta spre muzică, dar că părinții nu voiau să mă lase. Le era frică, cum erau oamenii la țară, foarte serioși și la locul lor. Când am plecat la București țin minte că mi-au zis: „Ai grijă Savetucă, mâine seară să te întorci.” Aici mă aștepta Elena Vicică, m-am dus și am dromit la mama ei, după m-am dus la radio și am făcut primele înregistrări. Eu am reușit în muzică, dar am plecat înapoi la Sângeorz- Băi, îmi era urât să stau fără ei. La noi la țară erau difuzoare și îmi zice tata: ”Savetucă, dă și tu drumul la difuzorul ăla să vedem ce mai zice lumea”. I-am dat drumul și se aude: ”Și acum să vă arătăm noile înregistrări cu Saveta Bogdan”. Și tata zice ”Cum, tu cânți?” Eu când mi-am auzit vocea înregistrată a fost dezastru.”, spunea interpreta de muzică populară, în urmă cu ceva timp.