Igor Cuciuc și-a pierdut fiica, dar a ales să cânte în continuare. Ce le spune acum cântărețul celor care l-au condamnat?
La scurt timp după ce și-a înmormântat copilul, interpretul de muzică populară a revenit pe scenă, chiar dacă pierderea fiicei sale i-a lăsat o rană adâncă în suflet. Criticat și pus la zid pentru că a ales să vină în fața spectatorilor, Igor Cuciuc vorbește acum despre cum reușește să își găsească puterea să meargă mai departe. Potrivit spuselor sale, artistul nu este afectat de comentariile negative, fiind de părere că omul nu trebuie să stea închis în casă și să se lase pradă depresiei, iar faptul că a revenit pe scenă îl ajută foarte mult, Chiar și așa, Igor Cuciuc recunoște că nu îi este ușor, a plâns luni întregi, iar vocea nu îl asculta. Totuși, sprijinul publicului i-a dat forță să continue.
Ce le spune Igor Cuciuc celor care l-au criticat după moartea fiicei sale, Andreea Cuciuc
"Nu mă afectează pentru că îmi continui drumul firesc așa cum este dat de la Dumnezeu. Omul trebuie să muncească, omul nu trebuie să stea acasă și să intre în depresie. Acest lucru mă ajută foarte mult, vreau să fac un anunț către toți oamenii care au durere și au pierdut pe cineva. Doar prin multă rugăciune și cu Dumnezeu în suflet să mergeți în viață și să nu vă afecteze vorbele aiurea. Omul nu trebuie să fie lemnos, omul trebuie să fie harnic și să muncească. La mine a fost puțin complicat pentru că eu sunt om de artă, interpret. Eu trebuie să cânt cu vocea, dar omul la emoții și după atâta plâns. Am plâns luni la rând și eram la Andreea, îmi era foarte greu, iar vocea nu mă asculta. Când simți durere, nu îți e poftă de nimic, dar atunci când intram în fața spectatorilor care mă așteptau și țineau mâinile așa ca rugăciunile, simțeam că ei îmi dau energie să merg mai departe", spune Igor Cuciuc
Cum a aflat Igor Cuciuc c ă fiica sa a murit
„Eu am avut spectacol la Palatul Național și cred că fiica mea a decedat chiar când cântam. Au resuscitat-o 45 de minute. A fost stop cardiac și numai pulsul batea la ea. La un moment dat i s-a făcut rău, era la masă cu toți colegii de clasă. Ea a ieșit cu două fete afară, coborând pe balustrada aia care era la restaurant, a început să amețească, să i se împăienjenească ochii, s-a așezat jos. Le-a spus fetelor: «nu mai am putere, nu mai văd nimic». Apoi a căzut în genunchi, după care a căzut într-o parte, fetele au chemat salvarea, a venit în 15-20 de minute. Pe mine m-au anunțat și am plecat de la spectacol. Eu veneam de la spectacol, soția venea de acasă. Chiar când parcam în fața localului, m-a anunțat: «Igor, a murit fata noastră». Altă fată nu mai am. Ea a fost floarea mea. Acum suntem la spitalul central din Chișinău și mi-a spus doctorul după autopsie că a fost stop cardiac”, a povestit Igor Cuciuc
Citește continuarea AICI!