Stiri

Google Play a găzduit mai multe aplicaţii care furau parolele de Facebook ale utilizatorilor

Google Play a găzduit mai multe aplicaţii care furau parolele de Facebook ale utilizatorilor
Experții au descoperit în magazinul oficial de conţinut pentru Android al Google mai multe aplicaţii care furau parolele de Facebook ale utilizatorilor.

Specialiştii firmei Dr. Web au descoperit în Google Play 9 aplicaţii, cu peste 5,8 milioane de download-uri, care furau parolele de Facebook ale celor care le descărcau. Din primele informații, aplicaţiile promiteau utilizatorilor că blochează reclamele, însă, condiţia era ca aceştia să se logheze cu Facebook.

Google Play a găzduit mai multe aplicaţii care furau parolele de Facebook ale utilizatorilor

Aplicațiile problematice, eliminate din Play Store

Aplicaţiile în cauză se numeau Rubbish Cleaner, Inwell Fitness, Horoscope Daily, App Lock Keep, Lockit Master, Horoscope Pi, App Lock Manager. Experţii în securitate cibernetică susțin că acestea conţineau cinci variante diferite ale malware-ului Android.PWS.Facebook - numit aşa tocmai pentru abilitatea de a fura parolele de Facebook. Din fericire, cele nouă aplicații problematice au fost eliminate din Play Store, iar Google spune că a şi şters conturile dezvoltatorilor care le-au creat.