Gheorghe Turda și Elena Merișoreanu au îngropat securea războiului și au cântat împreună pe scena festivalului de la Mamaia: "Ne-am mai certat, de fapt, alții ne-au încăierat, dar nu-i port dușmănie"

Gheorghe Turda și Elena Merișoreanu

Gheorghe Turda și Elena Merișoreanu

Gheorghe Turda și Elena Merișoreanu au reaprins magia pe scenă. Interpreții de muzică populară au strălucit la Festivalului Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc „Mamaia”.

După o perioadă tensionată marcată de declarații acide și dispute publice, Gheorghe Turda și Elena Merișoreanu au cântat pe scena Festivalului Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc „Mamaia”. Relația dintre cei doi fusese grav afectată de conflicte profesionale şi personale. Puțini ar fi pariat că vor mai cânta împreună, însă au demonstrat că muzica poate vindeca și cele mai adânci răni. Cei doi artiști au fost invitați să susțină un recital împreună. În ciuda neînțelegerilor, Gheorghe Turda spune că în prezent are o relație bună cu Elena Merișoreanu. 

„Eu și Elena ne-am mai văzut, la evenimente, ne respectăm, suntem în relații civilzate. Ne-am mai certat, de fapt, alții ne-au încăierat, dar nu-i port dușmănie. Am curtat-o, da, recunosc, în tinerețe, dar mai multe nu mai spun, e la timpul trecut. Îi respect familia" a

declarat Gheorghe Turda pentru Click!

Citește și: Maria Dragomiroiu, cu ochii în lacrimi la 70 de ani. Momentul emoționant care a făcut-o să plângă de ziua ei: "Când e vorba de ea, eu sunt foarte sensibilă"

„Am fost invitați mai mulți interpreți, trecuți de vârsta de 70 de ani, din vechea generație, ca să cântăm câteva piese pentru publicul iubitor de muzică populară. Voi susține și eu un recital",  a declarat Elena Merișoreanu.

Ghorghe Turda, despre Elena Merișoreanu:"! Mi-a fost drăguță, iubită! Nu s-a legat pentru că ea era nehotărâtă"

La un moment dat, interpretul de muzică populară a declarat că Elena Merișoreanu  i-a fost iubită. Mai mult, s-a speculat chiar și că cei doi ar fi fost la un pas de căsătorie, însă Gheorghe Turda a negat informația: "Elena Merișoreanu e colega mea și am încheiat! Mi-a fost drăguță, iubită! Nu s-a legat pentru că ea era nehotărâtă. A exagerat presa când a zis ea că eram pe cale să ne căsătorim. Eu nu am să-i dau replici, că nu am de ce, dar ea era total nehotărâtă. Era așa, plutea, era când cu unul, când cu altul".

Citește și: Elena Merișoreanu, dezvăluiri spumoase despre prietenia cu amanta soțului ei: „Suntem babe amandoua, are familie...”