Maria Dragomiroiu, cu ochii în lacrimi la 70 de ani. Momentul emoționant care a făcut-o să plângă de ziua ei: "Când e vorba de ea, eu sunt foarte sensibilă"

Maria Dragomiroiu, cu ochii în lacrimi la 70 de ani. Momentul emoționant care a făcut-o să plângă de ziua ei: "Când e vorba de ea, eu sunt foarte sensibilă"

Maria Dragomiroiu împlinește astăzi frumoasa vârstă de 70 de ani.

Astăzi, 11 iulie, este o zi specială pentru interpreta de muzică populară. Artista împlinește frumoasa vârstă de 70 de ani. Comunitatea numeroasă pe care o are pe rețelele sociale, dar și prietenii apropiați au fost cei care i-au transmis numeroase mesaje cu ocazia aniversării sale. În toamnă, Maria Dragomiroiu urmează să celebreze și cei 50 de ani de carieră în folclorul românesc. Într-un interviu acordat pentru știrile Kanal D, sărbătorita zilei de astăzi a oferit detalii inedite despre marele eveniment.

"Mă gândesc ce cântece să aleg, cântecele cele mai potrivite ca să fie așa și să se plieze pe gustul marelui public, îmi pasă să iasă ceva frumos. Într-adevăr este un spectacol aniversar, un concert care sper eu să fie frumos pentru că sunt șaptezeci de ani de viață și cincizeci de ani de cântat și îmi doresc din toată inima să iasă ceva frumos.

Am lângă mine mari artiști, prieteni dragi care să mă susțină și să cânte cu mine. Am și surprize iarăși multe și vreau să le mulțumesc Georgianei Lobonț, Vladuței Lupău. O să fie lângă mine Mioara Velicu, Constantin Enceanu, Marcel Pavel și Mirabela Dauer. M-am bucurat că au zis că o sa fie acolo. O să fie și alte surprize pentru că o să fiu cu toată familia mea, încerc să fie cel mai frumos spectacol din viața mea, este al treilea la Sala Palatului, dar fiind așa special pentru că sunt cincizeci de ani de cântec și șaptezeci de viață va fi cu atât mai
emoțional și mă bucur din inimă că voi fi împreună cu marele public căruia îi mulțumesc pentru toate aplauzele pe care mi le-a dăruit de-a lungul celor cincizeci de ani de cântec"
, spune Maria Dragomiroiu.

Citește și: Interpreții de muzică populară trăiesc în lux! Ce spun Gheorghe Turda, Gherghina Stancu și Maria Dragomiroiu despre vilele lor de sute de mii de euro: „Am investit, nu numai bani, ci și mult suflet”

Motivul pentru care Maria Dragomiroiu a izbucnit în lacrimi

Maria Dragomiroiu se emoționează ori de cate ori vorbește de mama ei. Cea care a adus-o pe lume pe celebra artistă a murit de tânără, lăsând în urma sa multă durere. Însă legătura mamă-fiică nu se rupe niciodată, așa se face că artista a primit de multe ori semne divine. Printre confesiunile sale despre spectacolul de la Sala Palatului, vedeta a vorbit și despre mama ei, fiind extrem de sensibilă.

"Trebuia să marchez acest eveniment, noi avem prieteni prin toată lumea asta mare și toți știu că vin cu drag, deci traversează oceanul și vin ca să fie la ziua mea vin de peste tot și le mulțumesc din toată inima și vreau să știe că ii iubesc și că această zi a mea este între prieteni între  oameni normali simpli care pur și simplu se bucură să te să se întâlnească din când în când și acuma cu ocazia zilei mele de naștere îi aștept cu drag și sper să fie o zi speciala, să am putere să fac față.(..) O amintire frumoasă stă pe sufletul meu, cel mai profund este aniversarea care a marcat înainte de optzeci și nouă înainte să moară mama mea mi-am dori să fac la țară acolo la marca la ioneștii vâlci cum îmi place să spun și știam că mămica mea la cei cincizeci și patru de ani o să plece de lângă noi și într-adevăr a mai trăit o lună, dar i-am cântat toată noaptea pentru că asta își dorea așa spunea la toți să o roage pe Marinela să cânte și să ținea acolo în curtea noastră unde aveam o boltă de viță că așa era atunci și i-am cântat cu drag și am iubit-o mult. Când e vorba de mama, eu sunt foarte sensibilă. Sunt treizeci și cinci de ani de atunci, dar mama mea este cu mine tot timpul. Sper că este mândră de mine", adaugă Maria Dragomiroiu.

Citește și: Cine este celebrul cântăreț din România care a cântat pentru 1 leu: "Nu m-a deranjat. Poate atât a avut omul acela!"