Stiri mondene

Florin Ristei, primele declaraţii despre relaţia cu Naomi Hedman

Florin Ristei și Naomi Hedman
Florin Ristei s-a îndrăgostit până peste cap de Naomi Hedman, pe scena X Factor.

Florin Ristei și Naomi Hedman s-au văzut pentru prima dată pe scena X Factor. El în calitate de jurat, iar ea în calitate de concurentă, însă niciunul nu și-au dat seama ce sentimente sunt la mijloc. Abia după Bootcamp când Naomi a ieșit din competiție, Florin Ristei și-a luaa inimia în dinți și a cucerit-o pe frumoasa mulatră. Cei doi nu regretă că au început o relație, ba din contră, lucrurile au evoluat destul de repede. Florin a dus-o pe iubita lui acasă și spune că s-a înțeles de minune cu mama sa. 

Florin Ristei i-a prezentat-o mamei sale pe mulatra Naomi

„Mama i-a arătat poze cum mine foarte vechi și am mâncat varză călită. I-a plăcut”, a declarat Florin Ristei pentru A1.RO.

Cei doi s-au afișat pe rețelele de socializare cu puțin timp înainte ca la televizor să apară momentul în care Naomi părăsește competiția muzicală.

„Ar fi putut începe mai repede dacă vreunul dintre noi și-ar fi dat seama că celălalt îl place, dar așa a început exact după ce a ieșit Naomi din concurs. Așa era și moral corect”, a declarat Florin Ristei pentru a1.ro.

Florin Ristei spune că nu este foarte interesat de părerea celor din jur cu privire la viața sa privată, dar totodată, recunoaște că a primit mesaje frumoase din partea celor care îl apreciază.

„Uite nici aici nu prea ne pasă ce zice lumea, atâta timp cât ne simțim bine. Cât timp nu deranjăm pe nimeni, avem aceleași pretenții și noi. (râde) Totuși, am primit unele dintre cele mai frumoase mesaje de la prieteni sau admiratori”, a completat cântărețul. 

Florin Ristei nu neagă o posibilă colaborare muzicală cu iubita sa în viitor. Frumoasa mulatră este de profesie model și deja a semnat câteva contracte în România.