În weekend va avea loc un eveniment inedit pentru cei care iubesc muntele și mâncarea tradițională. Ce poți face în 2024 la Festivalul Brânzei şi Pastramei?
Festivalul Brânzei şi Pastramei „Răvăşitul Oilor” de la Bran revine cu o nouă ediție în 2024. Organizatorii au pregătit numeroase surprize pentru participanți, de la muzică și dans, la cele mai bune preparate tradiționale. În Capitală se organizează excursii pentru cei care vor să se bucure de o experiență inedită toamna aceasta. Iată programul evenimentelor care vor avea loc în weekend.
Când are loc Festivalul Brânzei şi Pastramei de la Bran?
Festivalul Brânzei şi Pastramei „Răvăşitul Oilor” de la Bran va avea loc în perioada 20-22 septembrie 2024, pe platoul Inima Reginei. „Alesul Oilor” sau „Răvăşitul Oilor” reprezintă finalul anului pastoral și marchează perioada în care ciobanii coboară turmele de oi din munți pentru a le înapoia proprietarilor.
„Răvăşitul Oilor” este un eveniment dedicat crescătorilor de animale, care se defășoară în zona Branului de 50 de ani. Recent, el a fost completat de Festivalul Brânzei și Pastramei. Cu această ocazie, localnicii și turiștii au ocazia să se bucure de muzică și dans de dimineață până seara, fiind organizate numeroase concerte în cele 3 zile.
În plus, ei se vor delecta cu cele mai bune preparate tradiționale, cum ar fi pastramă de oaie, bulz, brânzeturi de tot felul şi multe alte mâncăruri pregătite la ceaun. De asemenea, meșterii populari își vor expune obiectele lucrate cu migală și dăruire, de la ceramică și obiecte de port popular, la țesături, sculpturi și alte obiecte de decor.În Capitală, se organizează excursii pentru cei care vor să participe anul acesta la Festivalul Brânzei și Pastramei de la Bran.
Citește și: Adriana Iliescu a dezvăluit ce pensie are la 86 de ani după o viață dedicată învățământului: ”Nu ne plângem”
Programul evenimentelor organizate la Festivalul Brânzei şi Pastramei 2024
Vineri, 20 septembrie 2024
- 17:00: DJ
- 18:00: Formația Alpin Bran
- 19:00: DJ
Sâmbătă, 21 septembrie 2024
- 11:00: DJ
- 13:00: Andreea și Cristian Crețu
- 13:30: Ansamblul Folcloric Izvoarele Borcutului- Com. Borca
- 14:00: Mihaela Grec
- 14:30: Marius Țugulescu
- 15:00: Ionela Bran
- 15:30: Cătălin Doinaș și Adina Roșca
- 16:15: Ansamblul Folcloric Mugurelul din Râșnov
- 16:45: Ilie Dură
- 17:30: Georgiana Pătrînjel
- 18:00: Ansamnlul Folcloric Zestrea Branului
- 18:20: George Muraru
- 18:50: Mario Codreanu
- 19:10: Ioana Pomană
- 19:30: DJ
Duminică, 22 septembrie 2024
- 10:00: DJ
- 12:00: Cuvântul oficialităților și premierea crescătorilor de animale din zona Bran
- 12:15: Ansamblul Folcloric Zestrea Branului Junior
- 12.30: Andreea Jitea
- 12:50: Cătălin Lăcătuș
- 13:20: Liliana Oncioiu
- 13:40: Ciubotaru Cornel
- 14:00: Nicușor Iordan
- 14:45: Loredana Streche
- 15:15: Paula Hriscu
- 16:00: Ansamblul Folcloric Măgura Codlea
- 16:30: Nicolae Datcu
- 17:15: Maria Dan Păucean
- 17:45: Cătălin Maximiuc
- 18:15: Ioana Bozga
- 18:45: Formația All Music din Brașov
- 20:00: Închiderea evenimentului