Fatima Bosch din Mexic a fost încoronată Miss Universe 2025, în fața finalistelor din Coasta de Fildeș, Filipine, Thailanda și Venezuela.
Fatima Bosch, reprezentanta Mexicului, a fost încoronată vineri în Thailanda Miss Universe, punând capăt unui sezon marcat de acuzații și tensiuni între organizatorii evenimentului. Conform News.ro, finala a avut loc după o lună de controverse, inclusiv certuri publice, demisii în juriu și acuzații de trucare a concursului. Praveenar Singh din Thailanda a ocupa locul 2, iar pe următoarele locuri au fost Miss Venezuela, Miss Filipine și Miss Coasta de Fildeș. Thailanda găzduiește Miss Univers pentru a patra oară, iar reprezentanta sa a fost considerată favorită pe rețelele sociale.
Miss Mexic a fost încoronată Miss Universe 2025.
View this post on Instagram
În noiembrie, Miss Mexic a părăsit o competiție premergătoare după ce a fost jignită în fața a zeci de concurente, iar oficialii au amenințat că vor descalifica participantele care o susțineau.
La scurt timp, doi membri ai juriului au demisionat, unul acuzând organizatorii că au format un juriu neoficial. Incidentul a ajuns până la președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, care a numit-o pe Bosch „ un exemplu despre cum trebuie să vorbim noi, femeile ” în fața agresiunii. Nawat și-a cerut ulterior scuze.
Cine este Fatima Bosch, Miss Universe 2025
Originară din Teapa, Tabasco, o municipalitate tropicală din sudul Mexicului, cunoscută pentru râurile ei, pădurile luxuriante și tradițiile culturale adânc înrădăcinate, Fatima Bosch a crescut într-un peisaj departe de centrele obișnuite ale lumii marilor concursuri de frumusețe. Fiind o persoană creativă din fire, reprezentanta Mexicului a ales să studieze design vestimentar. Parcursul ei academic a fost unul internațional: a studiat la Universidad Iberoamericana din Ciudad de Mexico, la Lyndon Institute în Statele Unite, iar ulterior a urmat cursuri asociate cu prestigioasa Nuova Accademia di Belle Arti (NABA) din Milano.