Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” oferă o nouă experienţă ce îmbogăţeşte orizontul cultural bucureştean: instituţia va găzdui o expoziţie de documente muzicale ce ilustrează pagini din istoria operetei, ce vor putea fi admirate, în original, în ambientul încântător din foaier¸ în cadrul Opereta Lounge.
Deschiderea expoziţiei va avea loc pe 27 februarie şi va coincide cu Recitalul Franz Lehár „Operetele mele” ce va cuprinde cele mai frumoase arii şi duete din creaţia marelui compozitor, în interpretarea soliştilor teatrului.
Managerul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian” detaliază: “Găzduind expoziţia “Magia Operetei Vieneze” facem încă un pas în misiunea de a deveni instituţia reper din teatrul muzical din România, invitând publicul fidel dar şi tinerii doritori de cunoaştere să descopere istoria acestui gen atât de captivant, reflectată în documente de mare valoare şi imagini de colecţie”
Derulată sub titulatura „Magia Operetei Vieneze: Muzică, Dans şi Eleganţă” expoziţia face parte din manifestările ce marchează anul dedicat compozitorului Franz Lehár şi include documente muzicale din colecţiile speciale ale Bibliotecii Naţionale a României.
Expoziţia va rămâne deschisă până în vară şi intrarea va fi liberă.