Ionuț Varodi, cunoscut drept Bucătărașul Lulu, a mărturisit că face terapie după ce a plecat din Gașca Zurli
Bucătărașul Lulu a câștigat un capital imens de popularitate și a adunat o mulțime de amintiri frumoase, însă, după ce a luat decizia de a pleca, regretele nu și-au mai avut locul, după cum a povestit în cadrul unui interviu. Ionuț Varodi a vorbit despre ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă, timp în care a activat în mult iubita trupă pentru copii. Cel cunoscut ca bucătărașul Lulu a vorbit și despre momentul în care a decis să facă terapie.
"Probabil ruperea de Zurli. De Mirela, de fapt. Să accept că am fost exploatat, să accept că m-am lăsat condus de promisiuni nerealiste, să accept ca am fost supus la abuz și multe altele. Să spun pa muncii mele, să mă gândesc cu ce trăiesc după ce se termină puținii bani de la Zurli. A trebuit să-mi găsesc un job și să intru direct în altceva, fără să am timp de pauză.
Ionuț Varodi, cunoscut drept Bucătărașul Lulu, a vorbit cu sinceritate despre noua etapă a vieții sale, după ce a decis să pună capăt proiectului în care a fost implicat
Mulți ani a adus zâmbete pe buzele copiilor în rolul personajului Bucătărașul Lulu, iar acum se bucură de succes în afaceri. Și-a deschis propriul business, însă nu vrea să renunțe complet la pasiunea de a urca pe scenă: „Viitorul meu sună foarte bine! În primul rând mi-am deschis propria agenție de publicitate, întrucât am fost și social media manager și am avut rezultate foarte bune, nu îmi pot ignora pasiunea pentru online.