„The Devil Wears Prada”, musicalul lui Elton John, lansat cu succes, fără ca artistul să-l poată viziona.
La premiera de gală a noului său musical „The Devil Wears Prada”, Elton John a făcut o dezvăluire emoționantă. Cântărețul, în vârstă de 77 de ani, a recunoscut că nu poate viziona spectacolul din cauza unor probleme severe cu vederea.
Elton John, dezvăluiri emoționante despre boala care i-a afectat vederea
Celebrul artist, care a compus melodiile pentru acest musical, a urcat pe scenă pentru a mulțumi celor care l-au sprijinit, inclusiv soțului său, David Furnish, pe care l-a descris drept „stânca mea”.
Citește și: Elton John continuă să își piardă vederea. De ce boală suferă artistul?
„Nu mai pot vedea nici măcar un vers”
Recent, E lton John a vorbit despre cum problemele de vedere îi afectează activitatea artistică. „Din păcate, mi-am pierdut vederea la ochiul drept în iulie, iar ochiul stâng nu este cel mai bun. Există speranță că mă voi recupera, dar sunt blocat în acest moment. Pot să dau interviuri, dar să intru în studio și să înregistrez este dificil, pentru că nu pot vedea nici măcar un vers.”, a spus artistul. Spectacolul „The Devil Wears Prada”, bazat pe romanul cu același nume de Lauren Weisberger, a avut premiera recentă pe scena Dominion Theatre din West End-ul londonez. Musicalul spune povestea lui Andy, o tânără jurnalistă care devine asistenta unui editor de modă extrem de exigent, Miranda Priestly.
Citește și: Momente dificile pentru Elton John! Artistul a rămas parțial fără vedere din cauza unei infecții