După o perioadă tensionată și plină de controverse, Alina Mădălina surprinde pe toată lumea cu această DECIZIE RADICALĂ: "Eu trebuie să le arăt că sunt mult mai deșteaptă decât ei. Consider că..."
După ce numele ei a fost implicat într-un scandal de proporții, tiktokerița Alina Mădălina ia decizie radicală. Iată despre ce este vorba!
După scandalul și valul de controverse apărute în jurul numelui său, Alina Mădălina vrea să facă un pas înapoi și să se detașeze de tot ce s-a întâmplat în viața sa. Potrivit spuselor sale, tiktokerița nu mai vrea să dea curs acuzațiilor și reacțiilor care apar în ONLINE, alegând să își găsească liniștea sufletească. Mai mult, tânăra de 25 de ani își dorește să își schimbe direcția în ceea ce privește conținutul pe care îl publică.
Din acest moment, Alina Mădălina se va concentra pe activitățile sale zilnice, încercând să transmită o imagine mai calmă.
Alina Mădălina vrea să se retragă din mijlocul controverselor. Tiktokerița NU mai vrea să răspundă acuzațiilor
„Sunt șocată de tot ce se întâmplă! Consider că este prea mult. Nu mai vreau să dau curs la ceva, fiindcă mă îmbolnăvesc iar. Abia mi-am revenit și nu vreau să fiu nebună.
Prefer să fiu o persoană liniștită, care să nu intre în scandaluri. Mai bine postez cum gătesc, cum mă plimb, cum mă duc la biserică, să mă rog. Fac orice altceva, mai puțin să mai intru în scandaluri, pentru că oamenii ăștia toxici mă termină psihic. Își doresc să mă provoace și să mă termine psihic. Eu trebuie să le arăt că sunt mult mai deșteaptă decât ei și mult mai matură.
(...) Este foarte urât tot ce se întâmplă și foarte toxic. Oameni care se bagă cu picioarele în viața mea, deși nu mă cunosc!”, a declarat Alina Mădălina, pe TikTok.
Cum a reac ț ionat Alina Mădălina după ce a fost acuzată că și-a abandonat fiica
„Fetița mi-a fost luată, eu mi-am dorit fetița înapoi. Eu am fost, eu am mers acolo vreo patru zile la rând. Nu am primit niciun termen să îmi văd fetița(...) Mi-a fost luat copilul. Nu sunt hoață, ăsta e adevărul. Eu îmi doresc copilul, dar dacă nu mi-l dau, ce să fac? E copilul meu, l-am crescut singurică și nu mi-l dau înapoi.
Au zis că eu am făcut un joc, că eu am sunat la poliție(...), ca să scap de copil. Eu nu am făcut niciun joc(...) Eu l-am dat să mă ajute, eu am dat copilul meu acolo(...) Normal că vreau să îmi văd copilul”, a povestit tânăra de 25 de ani, în urmă cu câteva zile.