Sebastian Stan este protagonistul filmului "Frankenstein în România", de Radu Jude.
Sebastian Stan, primul actor român care a intrat în istoria cinematografiei, câștigând un Glob de Aur, va interpreta dublul rol al lui Victor Frankenstein și al monstrului său. Regizorul Radu Jude a explicat pentru The Hollywood Reporter că povestea filmului va îmbina mitul clasic Frankenstein cu o realitate șocantă: existența în trecut a unei închisori secrete CIA în România. Colaborarea dintre actorul premiat cu Globul de Aur și regizorul român a fost anunțată la Festivalul de Film de la Locarno.
Sebastian Stan va juca un dublu rol în noul film al regizorului Radu Jude, "Frankenstein în România"
Sebastian Stan a demonstrat că munca asiduă și dedicația pot aduce recompense pe termen lung. De asemenea, actorul își dorește să urmeze exemplul altor actori renumiți, cum ar fi Robert Pattinson, și să își construiască o carieră diversificată, care să includă atât filme mari, cât și proiecte independente.
Cum a fost pentru Sebastian Stan să-l interpreteze pe Mihai Gheorghiu în producția "Fjord"
În cadrul unui intervoi oferit anul acesta, Sebastian Stan a vorbit despre ce înseamnă să fii român și cum a fost pentru el să-l interpreteze pe Mihai Gheorghiu în producția "Fjord":" A fost o simțire foarte particulară, o familiaritate, pe care nu am mai simțit-o de mult timp și nu știam de ea. Până am ajuns să fiu acolo, cu oamenii ăștia. Eram și izolați, la munte, era numai un restaurant unde puteam să mâncăm în fiecare zi. Eram toți împreună, de dimineața până seara. Dar cred că asta a ajutat nu numai cu filmările, ci și să stăm în caracter. Parcă ceva s-a deschis în mine mai diferit. Am găsit românul din mine din nou", îi spunea Sebastian Stan Amaliei Enache.