Noi detalii despre medicul rezident găsit mort în baia Spitalului Floreasca. Ce s-a întâmplat în familia lui A LĂSAT URME ADÂNCI.
Medicul rezident în anul V a fost găsit mort, sâmbătă după-amiază, într-o baie a Spitalului Clinic de Urgență Floreasca din București, după ce intrase în gardă în cursul dimineții. La un moment dat, colegii au observat că acesta nu mai răspunde la apeluri și au început să îl caute în spital. De asemenea, primele date rezultate din urma autopsiei arată că medicul și-ar fi administrat Fentanyl. Colegii au încercat imediat ce l-au găsit să-l resusciteze, însă eforturile au fost în zadar.
Medicul rezident și-ar fi administrat fentanil, un opioid sintetic foarte puternic, folosit legal în spitale pentru anestezie și controlul durerii severe
"Nu reușesc să scriu despre Alexandru fără să mă gândesc la familia lui.. De câteva zile îi văd fotografia peste tot. Îi văd numele transformat în titluri, în comentarii, în presupuneri și mă doare. Pentru că dincolo de toate acestea a fost un om bun, un om care a lăsat ceva frumos în urma lui oriunde a trecut. Genul de om pe care te bucuri că l-ai întâlnit în viață și despre care crezi, fără să îți dai seama atunci, că va fi mereu acolo. Nimic nu te pregătește pentru momentul în care unul dintre oamenii aceia nu mai este. Alex a lăsat în urmă o familie minunată. O soție care l-a iubit din tot sufletul și doi copii care vor crește știind cât de mult a însemnat tatăl lor pentru cei din jur. Cred că acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poate lăsa un om după el: iubire. Iar Alex a lăsat multă. Suntem mai săraci fără el, dar infinit mai bogați pentru că l-am cunoscut.nNu știu cum se încheie un rămas bun pentru cineva care a plecat atat de devreme. Știu ca ne va fi dor de tine mai mult decât pot cuprinde cuvintele și vom avea grija de cei pe care i-ai iubit cel mai mult. Drum lin, Alex..", a scris un apropiat.
Lacrimi și suferinţă în familia medicului rezident găsit mort în baia Spitalului Floreasca
Alexandru Neacșu avea toată viața înainte, însă vestea morții sale a căzut ca un fulger asupra familiei sale. Tânărul medic era din satul Racoți, oraș Tismana, județul Gorj și absolvise liceul din Bumbești Jiu, după care a terminat cu succes Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Acesta se întorsese acasă chiar în urmă cu două săptămâni pentru a-și îngropa bunica, potrivit publicației locale. Medicul era însurat cu o doctoriță din anul 2013, iar împreună aveau doi copii. De asemenea, acesta avea și o pasiune pentru motociclete. Alexandru se afla în ultimul an de rezidențiat la Medicină de Urgenţă în cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca, însă nu a mai apucat să-și de examenul.
„Ieri, 6 iunie 2026, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 1 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, în jurul orei 14.45, cu privire la faptul că în grupul sanitar al unei unităţi spitaliceşti din Sectorul 1 a fost găsit inconştient un cadru medical. Poliţiştii care s-au deplasat cu operativitate la faţa locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind un medic rezident, un bărbat, în vârstă de 32 de ani”, potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei.