După o analiză detaliată, susținătorii au observat un lucru neașteptat la Moldo și Patricia. Ce se petrece între cei doi concurenți din Casa Iubirii?
Cunoașterea concurenților din "Casa Iubirii" părea desprinsă din filme, ilustrând un cuplu fericit și compatibil. Cu toate acestea, Patricia și Moldo au ajuns să își reproșeze nemulțumirile, ajungând la un conflict tensionat. Conștient de greșelile făcute și pentru că a pus-o într-o ipostază nefavorabilă pe artistă, concurentul reality-show-ului de la Kanal D a decis să și ceară scuze public, făcând un gest emoționant. Deși au făcut pace în fața camerelor de filmat, Patricia și Moldo au luat o măsură radicală, lucru care i-au luat prin surprindere pe cei care îi urmăresc pe rețelele sociale. Mai precis, cei doi par că nu mai sunt în relații atât de bune, mai ales că nu se mai urmăresc în mediul online, semn că au vrut să elimine orice amintire din peisaj. Văzând acest lucru, internauții au început să intre la bănuieli cu privire la relația lor.
Momentul când Moldo i-a cerut scuze Patriciei:" Ţi-am spus că îmi asum tot și mi-am asumat tot"
Moldo: "Nu te văd bine și nu îmi place. M-am gândit să îți fac un gest sincer. De ce ești așa?
Patricia: "Așa cum?"
Moldo: "Zici că îți tremură ochii. Nu lua niciun fel de împacare, dar simt să îți spun anumite lucruri"
Patricia: "Ok"
Moldo: "Sper să îți placă, am vrut să le iau colorate așa pentru că te văd foarte tristă în ultima perioadă și nu îmi place.
Patricia: "Așa îmi vine. Mulțumesc frumos. Apreciez"
Moldo: "Am și puține emoții(...) Aș vrea să îți schimbi puțin starea"
Patricia: "Sunt bine, sunt bine aproximativ"
Moldo: "Sper să îți placă"
Patricia: "Este foarte frumos și apreciez gestul"
Moldo: "Vreau să îți spun că îmi pare rău. Chiar îmi pare rau pentru toate situațiile care au fost și pentru toate posturile să zic așa, posturile în care te-am pus. Ţi-am spus că îmi asum tot și mi-am asumat tot"
Patricia: "Îmi doream să fie așa din a 2-3 zi și să nu ajungem aici. Nu vreau să mă concentrez pe ce a fost negativ, dar cred că trebuia să se întâmple asta mai repede, adica să purtăm o discuție și să nu lăsăm pe alții să vorbească"
Moldo: "Corect. A fost orgoliu și din partea mea. Vreau să spun că îmi pare rău pentru toate momentele care au fost. Nu îmi place să te văd că nu ești bine. Vreau să îți mulțumesc și pentru perioada aia frumoasă. Am simțit anumite lucruri".