Oana Zăvoranu l-a iertat pe Alex Ashraf după scandalul cu amanta și divorțul. "Querida" a făcut primele declarații după ce s-a împăcat cu partenerul ei.
La sfârșitul lunii septembrie 2023, Oana Zăvoranu și Alex Ashraf au luat hotărârea de a pune capăt căsniciei. Cu toate acestea, cei doi și-au revizuit planurile și au ajuns la concluzia că sunt, în ciuda neînțelegerilor din ultimii ani, potriviți unul pentru celălalt. Deși multe femei nu ar putea trece peste o infidelitate, iată că bruneta a decis să-i mai dea o șansă soțului ei. Anunțul a fost făcut vineri după ce au ieșit de la Secția 17 de Poliție, București. Cei doi au depus o plângere penală împotriva proprietarului clădirii în care se află clinica lor, Onelife. Oana Zăvoranu a reclamat că acesta ar fi sustras bunuri din incintă.
„Suntem umăr la umăr acum, am decis să dăm o șansă căsniciei nostre, dragostei dintre noi. Ieșiri în decor se întâmplă peste tot. Alex și-a recunoscut greșelile, mi-a zis te iubesc.
Alex Ashraf, despre împăcarea cu Oana Zăvoranu: "S unt acasă lângă soția mea, definitiv și irevocabil"
Nici Alex Ashraf nu a stat pe gânduri și a mărturisit că s-a împăcat cu Oana Zăvoranu.
„Da, m-am împăcat cu diva, normal. Dar sunt împăcat cu Oana de mai mult de o lună. Dragostea întotdeauna învinge, ce pot să spun. Am avut o discuție, am vorbit în toată perioada asta amândoi, am ajuns la un numitor comun și ne-am împăcat. Simplu, am renunțat la divorț și sunt acasă lângă soția mea, definitiv și irevocabil. Mi-am retras acțiunea de divorț. Uite cum doi oameni care sunt îndrăgostiți și se iubesc cu adevărat se împacă și trec peste orice popas, orice obstacol”, a declarat Alex Ashraf, în cadrul unei emisiuni TV.
Oana Zăvoranu a ținut să împărtășească bucuria și cu fanii săi
Fiind în culmea fericirii, Oana Zăvoranu nu a putut ține secret acest detaliu, motiv pentru care a postat pe rețelele de socializare un mesaj în care a scris foarte simplu sentimentele pe care le are pentru Alex Ashraf.
”Love you”, este mesajul scris de "Querida"