Dora Gaitanovici le-a prezentat fanilor noua piesă, intitulată „Manole”. Dă-i play aici!
Noua piesă "Manole" este compusă de către Dora Gaitanovici. „ Manole ” se află printre primele melodii de pe albumul conceptual pe care artista îl pregăteşte pentru toamna acestui an. Single-ul este disponibil pe toate platformele de streaming.
„Prin "Manole" am încercat să scot la lumină şi cealaltă latură, cea întunecată, latura ascunsă de toți: sacrificiul pentru creație este, aici, o crimă.
Dragostea lui Manole pentru propria artă este mai presus decât dragostea lui pentru Ana, iar pe ea nu o convinge cu argumente corecte, ci o minte, oferindu-i bucăți de adevăr, bine ornate, într-un context ademenitor... şi parcă astfel de lucruri se întâmplă destul de des şi azi, pentru că "Manole" este atemporal. E un răspuns la "Ana". Atât el, cât şi ea, sunt, într-o anumită măsură, în fiecare dintre noi.
Metaforic, acest sacrificiu poate însemna orice, dar eu i-am văzut... privindu-se. De aici s-au născut piesele", a declarat Dora Gaitanovici.