După trei căsnicii, Donald Trump a ținut să îi dea un sfat lui Emmanuel Macron, la scurt timp după ce acesta a fost pălmuit de soția lui în văzul lumii.
Donald Trump a comentat incidentul care a avut loc între Emmanule Macron și soția lui, Brigitte Macron. Președintele Franței a fost pălmuit în văzul lumii, la sosirea în Vietnam, în ziua în care a început oficial turneul în Asia de Sud Est. Gestul a iscat un val de reacții și de ironii în mediul online. Chiar dacă Palatul Élysée a reacționat imediat și a negat că ar exista conflicte între cei doi soți, internauții și-au făcut propriile păreri pe baza reacțiilor pe care le-au avut când au apărut în fața mulțimii. După trei căsnicii, Donald Trump s-a simțit în măsură să îi ofere lui Macron un sfat în ceea ce privește relația cu partenera lui de viață. Iată ce i-a spus acesta.
Ce sfat i-a dat Donald Trump lui Emmanuel Macron după ce a fost pălmuit de soție?
Donald Trump nu s-a ferit să vorbească despre incidentul care a avut loc între Emmanuel Macron și soția lui, Brigitte Macron, săptămâna aceasta. Președintele SUA a avut trei căsnicii, astfel că nu este străin de tensiuni și conflicte. Atunci când reporterii i-au cerut părerea și l-au întrebat ce sfat i-ar da lui Macron în cadrul unei conferințe de presă, acesta a răspuns ironic: „Asigurați-vă că ușa rămâne închisă”.
El a abordat apoi incidentul cu mai multă seriozitate, menționând: „Am vorbit cu el și este bine, ei sunt bine”. „Sunt doi oameni foarte buni”, a adăugat președintele, care este căsătorit cu prima doamnă, Melania Trump, din 2005. „Îi cunosc foarte bine, îl cunosc pe el foarte bine și sunt bine”.
Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, între Emmanuel Macron și soția lui?
Incidentul a avut loc în timp ce cuplul se pregătea să coboare din avionul prezidențial la sosirea în Hanoi, Vietnam, pentru a începe un turneu în Asia de Sud-Est, pe 25 mai. Pe moment, președintele a părut surprins de gestul soției sale, însă a adoptat imediat o atitudine zâmbitoare, mai ales când a văzut că totul a fost filmat.
Palatul Élysée a negat inițial că ar exista conflicte între Emmanuel Macron și soția lui, conform publicației franceze Le Figaro. Cu toate acestea, un oficial a declarat în cele din urmă: „A fost un moment în care președintele și soția lui se relaxau pentru ultima dată înainte de începerea turneului, râzând. A fost un moment de apropiere”, conform Reuters.
Președintele Franței a comentat și el imaginile surprinse de BBC, explicând că a fost vorba despre un gest inofensiv. „Glumeam așa cum facem noi, iar un videoclip devine un fel de catastrofă planetară. În lumea în care trăim, nu avem prea mult timp de pierdut pe astfel de subiecte”, a spus el.
Relația lui Emmanuel Macron cu Brigitte a avut un început controversat. Președintele s-a îndrăgostit de actuala lui parteneră de viață pe vremea când avea doar 15 ani, iar ea, 39 de ani. Aceasta era profesoară de teatru la o școală catolică din nordul Franței. Când părinții lui Emmanuel au aflat de idila lor, l-au trimis la un internat din Paris. Cu toate acestea, cei doi au păstrat legătura și în cele din urmă s-au căsătorit în octombrie 2007, cu aproximativ 10 ani înainte ca Emmanuel Macron să fie ales președinte al Franței.