Doinița Oancea radiază de fericire și se pare că acest fapt se datorează noului iubit. Iată cum au fost surprinși cei doi îndrăgostiți!
Doinița Oancea, frumoasa actriță în vârstă de 40 de ani, a avut mai multe relații care nu au eșuat, însă nu și-a pierdut niciodată speranța că-și poate găsi fericirea și în plan sentimental și se pare că norocul îi surânde, iar ea a fost surprinsă la brațului unui bărbat.
Doinița Oancea iubește din nou
Viața a încercat-o de mai multe ori pe Doinița Oancea, din punct de vedere sentimental.
Doinița Oancea este îndrăgostită până peste cap de bărbatul alături de care a fost surprinsă de jurnaliștii Cancan, serile trecute, după ce au luat cina într-un restaurant din Herăstrău. După ce au luat masa, au mers relaxați prin parc, Doinița ținându-se de mână cu iubitul său și debordând de fericire. Într-un final, s-au îndreptat, îmbrățișați, către mașina Doiniței Oancea.
Doinița Oancea își dorește familie
Doinița Oancea a precizat în numeroase rânduri că iubește copiii și își dorește să-și întemeieze o familie, dar lucrurile s-au așezat așa cum trebuie și nu regretă faptul că nu s-a întâmplat până acum.
„Iubesc copiii. (zâmbește) Lucrurile s-au așezat cum trebuie, sunt sigură de asta, deci nu, nu regret! Cred foarte tare în Dumnezeu și cred că El nu a lăsat să se întâmple până acum poate pentru că nu trebuia! Am încredere că toate s-au întâmplat cum trebuiau să se întâmple”, a declarat Doiniţa Oancea, pentru Viva.ro.Atunci când a fost întrebată peste ce un motiv nu ar putea trece într-o relaţie, Doiniţa Oancea a mărturisit că infidelitatea nu o poate ierta.