Dinu Iancu Sălăjanu a fost pus sub control judiciar în urma perchezițiilor efectuate miercuri de DNA. Este suspectat de corupție.
Dinu Iancu Sălăjanu, președintele CJ Sălaj, a fost plasat sub măsura preventivă a controlului judiciar, alături de alte două persoane într-un dosar de corupție. Artistul care a dat acordeonul pe politică, este, în prezent, și un membru important al PNL. El face parte din Biroul Executiv, reprezentând Regiunea Nord-Vest.
Dinu Iancu Sălăjanu, cercetat într-un dosar de corupție
Dinu Iancu Sălăjanu a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind suspectat de fapte de corupţie în atribuirea şi derularea unor contracte privind lucrări de utilitate publică. Alături de el, sunt vizate încă două persoane, Mate Jozsef și Ghilea, de la nivelul CJ Sălaj.
În dosar este vizat şi preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, în cazul căruia procurorii nu au laut nicio măsură preventivă. El și-a dat demisia de la conducerea PSD Bistriţa-Năsăud.
Direcţia Naţională Anticorupţie a informat, miercuri dimineaţă, că procurori din cadrul Serviciului teritorial Cluj al unităţii au făcut cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2022- prezent, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, respectiv spălare de bani, în contextul achiziţiilor unor lucrări de utilitate publică la nivelul Consiliilor Judeţene Bistriţa-Năsăud şi Sălaj, relatează news.ro.
În cursul zilei de 22 aprilie 2026, în baza mandatelor emise de instanţa competentă, au fost făcute percheziţii domiciliare în 69 de locaţii din judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Iaşi şi municipiul Bucureşti, fiind vizate sediile a două instituţii publice, respectiv domiciliile unor persoane fizice şi sediile sau punctele de lucru ale unor operatori economici. De asemenea, o percheziție domiciliară a avut loc și în Franța.