Stiri

Decizia pe care au luat-o producătorii serialului The Crown, după decesul Reginei Elisabeta a II-a

Decizia pe care au luat-o producătorii serialului The Crown, după decesul Reginei Elisabeta a II-a
[Sursa foto: Facebook ]
În semn de respect după moartea Reginei Elisabeta a II-a, producătorii serialului The Crown au decis să suspende filmările.

Moartea Reginei Elisabeta a II-a are ecou şi în lumea cinematografiei. Filmările pentru sezonul 6 al serialului "The Crown", disponibil pe Netflix, au fost suspendate, au anunţat producătorii seriei care are ca subiect chiar domnia Reginei.

Filmările pentru serialul The Crown au fost suspendate

Filmările pentru serialul Netflix The Crown au fost suspendate, în urma decesului Reginei Elisabeta a II-a, în semn de respect pentru domnia Majestăţii Sale.

Astăzi ar fi trebuit să aibă loc în Barcelona filmarea scenei care ar fi acoperit moartea tragică a Prințesei Diana la Paris, în august 1997. Creatorul serialului, Peter Morgan a decis ca nu doar filmările pentru această scenă să fie suspendate. 

Filmările pentru cel de-al şaselea sezon al serialului vor fi întrerupte pentru cel puțin o săptămână, ca urmare a decesului Reginei, joi, la vârsta de 96 de ani. Unul dintre creatorii serialului, Stephen Daldry, a declarat atunci când serialul a avut premiera în 2016, că ar opri producția, în cazul decesului Reginei: "Ar fi un simplu omagiu și un semn de respect. Ea este o figură globală și asta ar trebui să facem", a declarat Daldry la acea vreme.

Având în vedere că al cincilea sezon al serialului "The Crown" va fi difuzat în această toamnă, filmările pentru cea de-a șasea serie sunt în plină desfășurare. Elizabeth Debicki interpretează rolul regretatei Prințese de Wales, în timp ce Imelda Staunton joacă rolul Reginei Elisabeta a II-a.

Decizia pe care au luat-o producătorii serialului The Crown, după decesul Reginei Elisabeta a II-a

Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viaţă la 96 de ani

Regina Elisabeta a II-a, cel mai faimos monarh din lume, a murit joi, la vârsta de 96 de ani, în Castelul Balmoral din Scoţia, unde i-a fost alături familia sa, printre care şi fiul său, prinţul Charles, care i-a succedat automat la tron. Suverana britanică, în vârstă de 96 ani, este cea mai longevivă din istoria țării și sărbătorise recent jubileul de platină. Elisabeta a II-a a împlinit 96 de ani pe 21 aprilie.