Jada Pinkett Smith suferă de o afecțiune dermatologică. Acesta este și motivul pentru care actrița a decis să se tundă zero.
Will Smith a devenit cel mai discutat personaj al zilei după ce, aseară, în timpul galei de decernare a premiilor Oscar, actorul l-a lovit pe Chris Rock. Situația a scăpat de sub control după ce comediantul care trebuia să anmunțe câștigătorul pentru „cel maibun comediant” a făcut o glumă despre Jada Pinkett-Smith. Soția actorului suferă de o boală auto-imună care i-a cauzat căderea părului.
Jada Pinkett suferă de alopecie
Jada Pinkett Smith suferă de alopecie, o boală dermatologică a foliculilor piloşi. Aceasta este întâlnită atât la femei, cât şi la bărbaţi. Aproximativ 70% din oameni se confruntă cu căderea părului după 35 de ani. Boala se manifestă diferit de la o persoană la alta.
Actrița a vorbit pentru prima dată despre boala sa în urmă cu mai mulți ani.
„M-am confruntat cu probleme de cădere a părului. A fost groaznic când a început. Într-o zi, la duş, m-am trezit că aveam în mână şuviţe întregi de păr. A fost unul dintre acele momente ale vieţii mele în care m-am cutremurat de panică. Medicii nu ştiu ce se întâmplă cu mine”, a povestit ea vizibil afectată.
„Chiar şi cu teama pe care o simt în continuare am învăţat să privesc această boală din punct de vedere spiritual şi să mă inspir din exemplul de tărie şi voinţă al oamenilor care se confruntă cu lucruri cu adevărat cutremurătoare, precum cei care suferă de cancer sau au un copil bolnav. Îi văd cât de curajoşi sunt, iar exemplul lor îmi dă tăria să merg mai departe”, încheie Jada Pinkett.
Jada nu este singura celebritate care suferă de o astfel de afecțiune. Fergie, celebra cântăreaţă din trupa Black Eyed Peas, actriţele Viola Davis, Helena Bonham Carter şi Selma Blair, Naomi Campbell, solistul Billy Joel.