Rareș Ion, prieten al lui Vlad Pascu, găsit mort într-un apartament din București. Ce a postat înainte?
O nouă tragedie lovește anturajul lui Vlad Pascu, autorul accidentului care a zguduit opinia publică în vara anului trecut. Rareș Ion, tânăr în vârstă de 20 de ani, cunoscut drept unul dintre apropiații și presupusul dealer al lui Vlad Pascu, a fost găsit mort în locuința sa din Sectorul 2 al Capitalei.
Videoclipul postat de Rareș, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit fără viață, i-a șocat pe toți
Descoperirea șocantă a fost făcută marți, 15 aprilie, în urma unui apel la 112 care anunța prezența unei persoane decedate într-un apartament. „La data de 15.04.2025, Secția 8 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 2, s-ar afla o persoană decedată. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști din cadrul subunității și un echipaj de prim-ajutor, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un tânăr, în vârstă de 20 de ani”, a transmis Direcția Generală de Poliție a Municipiului
Ultimul său mesaj, filmat pe un acoperiș din București
Conform surselor apropiate anchetei, Rareș Ion ar fi apelat serviciile medicale în cursul zilei de luni. A fost transportat la spital pentru un control, însă a părăsit unitatea medicală după câteva ore și s-ar fi întors acasă. În aceeași zi, a fost descoperit fără viață în apartamentul său. Surse din anturajul tânărului susțin că Rareș, cunoscut și sub porecla de „Castron”, avea un istoric de consum de droguri și ar fi trecut prin mai multe episoade dificile.
@rareseth21 ♬ sunet original- RaresETH