S-a terminat luxul pentru Andreea Popescu? Vedeta a spus cum face față cheltuielilor după divorț, dar și cum se descurcă în noul apartament cu trei copii.
Divorțul dintre Andreea Popescu și Rareș Cojoc a luat prin surprindere pe toată lumea. Cei doi au decis să meargă pe drumuri separate după 15 ani de relație și 10 ani de căsnicie. În prezent, fosta dansatoare se concentrează asupra activității din mediul online, în timp ce fostul ei soț se dedică total carierei sale. Ei au rămas în relații bune, comunică, se văd des și petrec timp împreună de dragul copiilor lor. Recent, Andreea a fost întrebată cum se descurcă pe plan financiar după separare. Iată răspunsul neașteptat dat de vedetă.
Cum se descurcă Andreea Popescu pe plan financiar după divorț?
Andreea Popescu și Rareș Cojoc au divorțat, iar acum fiecare a pornit pe drumul lui.
„Din punctul acesta de vedere stau bine, asta datorită oamenilor pe care îi am în viața mea, cum ar fi managerul meu, inclusiv agenția la care sunt. M-au susținut enorm în această perioadă. De fapt, mă susțin de un an și ceva pentru că de atunci sunt în această agenție și am contracte suficiente încât să îmi fie bine. Dar, după cum vă spuneam, vreau să dezvolt și altceva. Ar fi binevenită și o altă linie de venit. Și da, la 42 de ani luăm viața în piept. Fetelor, nu deznădăjduiți pentru că oricât de greu ar fi, lucrurile au o rezolvare întotdeauna”, a spus Andreea Popescu pe Instagram.
După divorț, fosta dansatoare s-a mutat într-un nou apartament. „Cum stau cu 3 copii în două camere? Sunt două dormitoare și un living. Suntem bine, ne descurcăm. E aglomerat, dar ne descurcăm. E ok, nu ne plângem. E bine”, le-a răspuns ea celor care erau curioși să afle cum a făcut trecerea de la locuința de 900 de metri pătrați în care a stat cu Rareș Cojoc la un apartament cu trei camere.
Ce a răspuns Andreea Popescu atunci când a fost întrebată dacă are de gând să-și refacă viața după divorț?
Andreea Popescu și Rareș Cojoc au trăit o frumoasă poveste de dragoste timp de 15 ani, astfel că decizia lor de a se separa a luat prin surprindere pe toți cei care îi cunoșteau și îi îndrăgeau. Întrebată acum dacă are de gând să-și refacă viața și să se recăsătorească pe viitor, fosta dansatoare a oferit un răspuns neașteptat.
„La viitor nu mă gândesc. Departe de mine gândul acesta în momentul în care mă aflu, dar cred că orice om normal, zic eu, își dorește să fie iubit și să iubească și să aibă stabilitate. Nu m-am gândit, sinceră să fiu (n.r. dacă ar vrea să se recăsătorească). Nu am avut timp să mă gândesc. Om vedea ce ne rezervă viitorul”, a explicat ea.