Un celebru festival a fost anulat după ce headliner-ului i s-a interzis să intre în Marea Britanie. MOTIVUL pentru care a fost luată această decizie neașteptată

Un celebru festival din Marea Britanie a fost anulat

De ce a fost anulat Wireless Festival? 

Vești proaste pentru fanii Wireless Festival! Evenimentul a fost anulat după ce lui Kanye West i s-a interzis să intre în Marea Britanie.

Organizatorii unui celebru festival de muzică din Londra au anunțat că acesta a fost anulat după ce artistului care era cap de afiș, Kanye West, i s-a interzis să intre în Marea Britanie. Iată ce s-a întâmplat și motivul pentru care a fost luată această decizie neașteptată.

Citește și: Codruța Filip, despre ziua în care a aflat ADEVĂRUL crunt! Când s-a destrămat, de fapt, căsnicia artistei cu Valentin Sanfira: „Atunci s-a produs ruptura…”

Autoritățile i-au interzis lui Kanye West să intre în Marea Britanie, chiar dacă era cap de afiș la un celebru festival

Anunțul conform căruia rapperul Kanye West, cunoscut sub numele de Ye, urma să fie cap de afiș la festivalul Wireless a stârnit critici dure din partea unor grupuri de evrei, dar și din partea unor politicieni, având în vedere declarațiile controversate și antisemite ale artistului din ultimii ani.

Acest lucru a dus la retragerea sponsorilor principali ai evenimentului și a atras chiar și reacția negativă a prim-ministrului Keir Starmer, care a catalogat decizia de a-l aduce pe West la festivalul din Londra ca fiind „îngrijorătoare”.

În cele din urmă, autoritățile britanice i-au interzis lui Kanye West să intre în țată, afirmând că prezența sa în Regatul Unit nu ar fi în interesul public.

„Guvernul este alături de comunitatea evreiască și nu ne vom opri din lupta noastră împotriva antisemitismului. Vom lua întotdeauna măsurile necesare pentru a proteja publicul și pentru a ne apăra valorile”, a scris Keir Starmer pe X.

Wireless este unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Marea Britanie, având până la 150.000 de participanți în fiecare an. În 2026, acesta ar fi trebuit să aibă loc în perioada 10-12 iulie.

Citește și: Unde va fi înmormântat Mircea Lucescu? Fostul selecționer al României a cumpărat LOCUL DE VECI în urmă cu mai bine de 10 ani

Mesajul transmis de organizatorii Festivalului Wireless

În urma deciziei guvernului, firma care organizează Wireless Festival, a anunțat că evenimentul va fi anulat.

„Wireless Festival va fi anulat, iar biletele cumpărate vor fi rambursate în perioada următoare.

Antisemitismul, sub toate formele sale, este revoltător, iar noi recunoaștem impactul real pe care l-a avut de-a lungul timpului. Așa cum a declarat astăzi YE, el recunoaște că simplele cuvinte nu sunt suficiente și, în ciuda acestui fapt, speră în continuare să i se acorde ocazia de a iniția un dialog cu comunitatea evreiască din Marea Britanie”, au anunțat organizatorii.

Rapperul a transmis anterior un mesaj în care spunea că a urmărit discuțiile legate de apariția sa la Wireless și că dorea „să abordeze direct acest subiect”. ”

„Singurul meu obiectiv este să vin la Londra și să prezint un spectacol al schimbării, aducând unitate, pace și iubire prin muzica mea. Aș fi recunoscător dacă mi s-ar oferi ocazia să mă întâlnesc personal cu membrii comunității evreiești din Marea Britanie, pentru a-i asculta. Știu că, cuvintele nu sunt suficiente – va trebui să demonstrez schimbarea prin acțiunile mele. Dacă sunteți deschiși, eu sunt aici”, se arată în declarația rapperului.

Kanye West a afirmat anterior că suferă de tulburare bipolară, iar apoi a susținut că a fost diagnosticat greșit și că, de fapt, suferă de autism. În luna ianuarie, el și-a cerut scuze public pentru comentariile antisemite pe care le-a făcut în ultimii ani. Rapperul nu a mai concertat în Marea Britanie de când a fost cap de afiș la Glastonbury în 2015.