Stiri

Cum să obții pașaportul fără probleme. Lista cu documente necesare

Cum să obții pașaportul fără probleme. Lista cu documente necesare
Eliberarea unui paşaport, indiferent de tipul său, este un proces relativ simplu.

 Nu este deloc complicat să obţii paşaportul, indiferent de tip. Ai de plătit o taxă, de dus documentele la serviciul de paşapoarte din oraşul tău, apoi ai de aşteptat câteva zile până când se va elibera documentul.

Ce documente sunt necesare şi cât costă să obţii paşaportul

 Dacă vrei să călătoreşti în afara spaţiului Uniunii Europene sau dacă vrei să călătoreşti alături de copilul tău, care are sub 14 ani, atunci ai nevoie de paşaport. Poţi opta pentru eliberarea unui paşaport electronic, care are o valabilitate de 10 ani şi care necesită amprentarea. Pentru copiii de sub 12 ani, valabilitatea paşaportului este de trei ani, iar pentru cei cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani este de cinci ani.

 Taxa pentru paşaportul electronic este de 258 de lei şi se eliberează în 15 zile, dacă solicitarea a fost făcută în ţară, în 45 de zile dacă aţi făcut acest demers dintr-o ţară din Uniunea Europeană şi 60 de zile, în cazul în care solicitarea a fost făcută dintr-o ţară din afara Uniunii Europene. 

Cum să obții pașaportul fără probleme. Lista cu documente necesare

 Paşaportul temporar are o valabilitate de un an, pentru toate categoriile de vârstă, iar taxa este de 96 de lei. O altă diferenţă faţă de cel electronic este că nu se iau amprente. Paşaportul temporar se eliberează tot în 15 zile lucrătoare, dar timpul de aşteptare se poate reduce la numai trei zile, dacă trebuie să te deplasezi de urgenţă într-o altă ţară, din motive de sănătate, profesionale sau familiale şi poţi dovedi acest lucru.

 Indiferent de tipul de paşaport pe care vrem să îl obţinem, avem nevoie de cartea de identitate valabilă, de dovada plăţii taxei de paşaport şi paşaportul anterior, dacă ai avut unul.

 Pentru copii, este nevoie de certificatul de naştere al copilului, de buletin, în cazul în care minorul a împlinit 18 ani, de cărţile de identitate ale părinţilor, de dovada plăţii taxei de paşaport şi de paşaportul anterior al copilului, dacă a avut unul.