Georgiana Lobonț a vorbit deschis despre trucurile care o ajută să aibă un ten perfect și o siluetă de invidiat. Iată cum se menține în formă artista.
Georgiana Lobonț este una dintre cele mai apreciate interprete de muzică de petrecere de la noi, iar la fiecare apariție reușește să cucerească pe toată lumea cu vocea și talentul ei, dar și cu ținute spectaculoase, care îi pun silueta în valoare. Artista este mama a doi copii, însă reușește să se mențină în formă și arată impecabil atunci când urcă pe scenă. Ea recunoaște că este norocoasă în ceea ce privește constituția corpului, dar și tenul. Iată ce o ajută pe îndrăgita artistă să întoarcă toate privirile.
Cum se menține în formă Georgiana Lobonț după două sarcini?
Georgiana Lobonț mărturisește că este norocoasă în ceea ce privește silueta, deoarece arată impecabil fără să petreacă mult timp în sala de fitness sau să țină diete.
"Eu am încercat să merg la sală, pentru că sinceră să fiu, mi-aș dori să îmi tonifiez corpul și aș vrea să merg și pentru sănătatea mea. Dar fiind programul aglomerat, iar eu sunt plecată în fiecare zi, mereu sunt în alt oraș, nu am timp să merg la sală. Dar eu cred că sportul pentru mine e atunci când cânt și dansez și alerg de la un spectacol la altul. Dar sunt o norocoasă, trebuie să recunosc, așa este constituția corpului meu și dintotdeauna am fost așa slăbuță. Nu țin nicio dietă, nu am grijă din păcate la alimentație. Mi-aș dori să îmi fac un program și să mănânc 2-3 mese pe zi, la cum arăt, dar nu am timp. Eu mănânc cum apuc", a declarat Georgiana Lobonț pentru Spynews.
Georgiana Lobonț, secretul unui ten perfect
În ceea ce privește tenul, Georgiana Lobonț este mult mai atentă. Artista nu doarme niciodată machiată și are grijă să folosească zilnic protecție solară.