Serialul fenomen "Betty cea urâtă" îi surprinde pe fani cu un nou sezon. Cum arată acum protagoniștii principali din telenovela columbiană?
Pelicula "Betty cea urâtă" a avut premiera în 1999 pentru prima oară. Cu toate acestea, la mai bine de 20 de ani, aceasta continuă să fie un succes internațional. A avut mai multe remake-uri de-a lungul timpului, însă niciunul nu a reușit să ajungă la faima pe care a avut originala idee. Se știe faptul că Betty cea urâtă a reușit timp de mai mulți ani să-și strângă fani din toate colțurile lumii, fiind o poveste pe cât de înduioșătoare, pe atât de amuzantă. Personajul central al telenovelei se numea Betty Pinzon, o tânără inteligentă, visătoare și sensibilă, ce purta doar ținute ce-i acopereau formele, avea ochelari de vedere și aparat dentar, o eroină cu totul altfel față de „divele” telenovelor sud-americane, precum Thalia, Natalia Oreiro sau Gabriela Spanic.
Ana Maria Orzco are 50 de ani și arată fabulos, cu plete lungi brunete, chipul radios și silueta impecabilă.
Serialul fenomen revine cu o nouă serie
Serialul "Betty cea urâtă" se întoarce! Conform CNN, celebra telenovelă columbiană, care a trecut granițe și a devenit extrem de iubită și de urmărită și în România, va avea o continuare care va spune povestea de astăzi a celebrei Beatriz Pinzon Solano, la 20 de ani de la finalul serialului original. În 2024, noua serie va fi disponibilă pe o platformă de streaming și-i va avea în prim-plan pe aceiași protagoniști din 1999: Ana Maria Orozco și Jorge Enrique Abello, actorii care le-au dat viață lui Betty și Armando. Acum, vor arăta cum sunt viețile lor la 20 de ani de la căsătoria de la finalul serialului.
Povestea de acum arată cum Betty este în continuare căsătorită cu Armando. În plus, este dezbătută relația cu fiica lor adolescentă, Mila, dar și criza prin care trece compania familiei. Este vorba și despre o criză personală, întrucât fiecare dintre cei doi protagoniști se întreabă dacă decizia luată acum două decenii îi face cu adevărat fericiți.
“Acestea sunt ideile celor de la RCN și proiectele lor pentru 2023. Văd patru producții și trei dintre ele sunt noi pentru mine, dar cealaltă, despre ea v-am spus deja, Betty cea urâtă va avea și cea de-a treia parte.”, a declarat Carlos Ochoa, arată tvnotas.com.mx.