Valentina Ioana Tănăsie este tânăra de 28 de ani găsită moartă într-o valiză descoperită în apele râului Olt, în zona barajului Ionești. Vlad Bălțățeanu, surprins camerele de supraveghere.
Valentina Ioana Tănăsie, în vârstă de 28 de ani, a fost găsită pe 22 septembrie într-o valiză care plutea pe râul Olt, în zona barajului Ionești, din județul Vâlcea. În acest caz, procurorii au deschis un dosar pentru omor, iar iubitul tinerei, în vârstă de 30 de ani, este principalul suspect, fiind dat în urmărire după emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă. După dispariția tinerei, anchetatorii au urmărit inclusiv deplasarea mașinii despre care există informații că ar fi fost folosită de Vlad Bălțățeanu.
Polițiștii au analizat înregistrări de pe traseul dintre locuința din județul Vâlcea și zona în care a fost descoperită valiza
Potrivit informațiilor din anchetă, momentul crimei ar fi fost cuprins între orele 03:00 și 07:00 dimineața. Intervalul
este verificat în detaliu. Sunt căutate imagini, mărturii și alte probe care pot indica momentul tragediei și pot clarifica modul în care trupul Valentinei a fost transportat până la râu. De asemenea, anchetatorii urmăresc traseul autoturismului după părăsirea zonei din Vâlcea și până la Sibiu.
Iubitul Valentinei este principalul suspect în cazul morții tinerei de 28 de ani
În ultima perioadă, Valentina Ioana locuia în Horezu, în județul Vâlcea, alături de iubitul ei. După ce valiza în care se afla trupul neinsuflețit al tinerei a fost găsită, bărbatul este de negăsit. Este vorba despre Băltățeanu Gheorghe Vlăduț, în vârstă de 30 de ani, din comuna Tomșani, sat Mirești. Polițiștii încearcă în prezent să îl găsească.
"La data de 22.09.2026, IPJ Valcea a dispus darea în atenție a numitului Băltățeanu Gheorghe Vlădut, cetățean român, sex M, născut la 19 aprilie 1996, domiciliat în Com. Tomșani, sat Mirești, str. Mirești, nr.35, jud. Vâlcea. Persoana este suspectă de comiterea infracțiunii de omor. Se solicită tuturor structurilor operative ca, în cazul identificării, depistării sau obținerii de date privind locația acesteia, să procedeze cu maximă prudență, conform procedurilor legale, și să informeze de urgență IPJ Valcea – Centrul Operațional 0758100647”, a transmis IPJ Vâlcea.