Horia Moculescu s-a stins din viață în această dimineață la vârsta de 88 de ani. Iată cu ce probleme de sănătate s-a confruntat celebrul compozitor.
Prezentator, compozitor și pianist, Horia Moculescu a murit, miercuri dimineața, la vârsta de 88 de ani. Acesta a fost internat în stare gravă la Institutul Matei Balș din Capitală săptămâna trecută, însă în ciuda eforturilor depuse de medici nu a mai putut fi salvat. Iată cu ce probleme de sănătate s-a confruntat artistul de-a lungul vieții.
Problemele de sănătate care l-au făcut pe Horia Moculescu să treacă prin momente cumplite! Cu ce afecțiuni s-a confruntat compozitorul?
Horia Moculescu a dus o luptă grea cu mai multe probleme de sănătate, boli cronice și dureri în ultimii 20 de ani. Potrivit fanatik.ro, cea mai gravă dintre afecțiunile marelui compozitor și cea care a dus la deces a fost bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC), rezultată în urma anilor în care a fumat excesiv.
Horia Moculescu s-a confruntat și cu o afecțiune la picior, care i-a adus dureri cumplite și dificultăți de deplasare, Sindromul Morton.
Aceasta apare la nivelul nervilor dintre degetele piciorului. Chiar dacă a suferit mai multe intervenții, acestea nu i-au adus alinare compozitorului. „Sunt operat în ultimii 5 ani de două ori. Pentru mai nimic aproape… dar care mă chinuiește cu o durere permanentă. Este un sindrom, Morton. Sindron Morton operat. Presupune durere”, spunea artistul, în urmă cu ceva timp.La 86 de ani, Horia Moculescu a mai suferit o operație riscantă, cea de hernie inghinală.
Mesajul sfâșietor transmis de Nidia, fiica lui Horia Moculescu, în urma decesului marelui compozitor
Fiica lui Horia Moculescu, Nidia, este devastată de durere și nu poate accepta că tatăl ei nu mai este. Ea a postat un mesaj de-a dreptul tulburător în memoria celebrului compozitor. „Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu. Erai drumul meu. Trimite-mi tăticule o singură bătaie de inimă care să nu mai muște din mine când și pianul tău plânge și fiecare notă te întreabă: unde ești? când vii?… Erai zâmbetul meu… Tu erai viața, lumina mea. Și acum, fără tine, sunt o fiică ruptă din trupul lumii. Sunt o strigare fără de rost care nu mai are ecou.
Îți amintești cum îmi spuneai că sunt puternică? Că am în mine seva ta? Că voi înflori chiar și în iarnă? Ai greșit, Tată. Eu nu sunt puternică. Eu sunt frântă. Sunt o frunză smulsă de vântul durerii. Sunt o fiică care nu mai știe să fie. Și te caut în fiecare colț de tăcere, în fiecare adiere, în fiecare vis. Dar nu te mai găsesc. Și mă întreb: cum să trăiesc fără tine? Cum să învăț Tată asta….
M-ai învățat atâtea, tată, dar un singurul lucru nu ai reușit… cum să mă faci să trăiesc fără tine… Cum să mai văd lumea, când ochii mei – de fapt ochii tăi –, sunt orbi în fața lumii? Cum să mai vorbesc când gura mea, tot moștenirea ta, nu mai poate decât să urle? Mi-ai fost Totul. Ai fost rădăcina, coroana, cerul și pământul meu. Și acum… acum sunt doar copila ta căzută, cu genunchii zdreliți de durere, cu sufletul în zdrențe, cu inima în gol.
Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn. Da-mi un semn din tăria ta, că eu nu mai pot. Nu mai pot! Trimite-mi tăticule, te implor, un acord care să nu sune a despărțire, o armonie care să mă țină dreaptă când lacrima apasă pe pedale, când vinilul lumii s-a zgâriat, iar muzica ta se tânguie pe repetiție, ca o rugăciune fără răspuns…Tu ai fost stejarul meu. Rădăcina mea. Trunchiul care m-a ținut dreaptă când viața mă lovea cu furtuni. Umbra ta era adăpostul meu. Frunza ta era speranța mea. Iar acum… acum ai căzut. Și eu cad cu tine… Într-un hău… și fără lumină. Fiica ta. Cea care cade. Cea care te strigă. Cea care nu știe cum să trăiască fără stejarul ei..”, a scris fiica celebrului compozitor, Nidia, în lacrimi, pe un grup de prieteni.
