Cosmin Cernat este realizatorul emisiunii Invitatul de 12 care se difuzează în fiecare duminică de la ora 12.
Cu o vastă experiență în televiziune, Cosmin Cernat se pricepe de minune si la radio. Este prezentator al Stirilor Kanal D, din Prime Time, dar pasiunea pentru radio l-a adus si On Air, la Radio Impuls, ca prezentator al emisiunii de interviuri “Invitatul de 12”.
Ce înseamnă experiența Radio Impuls pentru tine?
Lucrez în media de peste 25 de ani, în televiziune și comentariul sportiv, am trecut printr-o serie de etape și sunt fericit că pot să mă implic acum într-un asemenea produs radio.
Cum ai ajuns să lucrezi la Radio Impuls? Cum ai primit această oportunitate?
Am dat o probă, cum era și firesc, m-am simțit în elementul meu încă de la acel moment. Îmi place tot ce ține de radio, ador microfoanele, toată aparatura aceea care ne ajută pe noi, cei care lucrăm într-un radio, să umplem spațiul, să transmitem informații, o anumită stare, muzică, într-un cuvânt, să comunicăm; să fim în „urechea” și sufletul celor care ne urmăresc, să le oferim o stares de bine.
Care au fost primele cuvinte spuse în direct?
„Invitatul de 12”- Iar aceste cuvinte au fost de bun augur, a curs totul foarte natural.
De ce ar trebui să asculte oamenii Radio Impuls?
Dincolo de muzica bună, de informațiile utile, de umorul din fiecare emisiune a postului, emisiunile de la Radio Impuls, prin prezentatorii lor și modul în care ei se adresează ascultătorilor, transmit o anumită stare luminoasă, una de
Transmite-le un mesaj ascultătorilor Radio Impuls!
Îi invit să nu rateze „Invitatul de 12”, în fiecare duminică, de la 12:00, la Radio Impuls. Pentru că vor fi surprinși să îi asculte pe invitații mei povestind lucruri nespuse până acum. Sunt întrevederi relaxate, care îi pun în lumină pe cei aflați în fața mea, din diverse perspective. Vă mulțumesc!