Familia lui Daniel Balaciu și Dana Roba și-au declarat "război" și fiecare este gata să meargă până în pânzele albe pentru custodia fetițelor.
Fosta ei soacră i-a deschis un proces prin care cere instanței să-i permită să poată să-și ia nepoțelele la ea. Dana Roba nici nu vrea să audă de așa ceva, cu atât mai mult cu cât femeia i-a adus acuzații grave, iar make-up artista nu poate să uite prin ce calvar a trecut în urmă cu un an atunci când fiul ei, Daniel Balaciu, a mutilat-o cu ciocanul. Make-up artista este gata să lupte pentru a le păstra lângă ea. Mai mult, Dana Roba susține că fetele nu au ce căuta lângă astfel de persoane care o denigrează cu fiecare ocazie.
„Sunt Mama pentru care Dumnezeu a luptat, și mi-a dat a doua șansă la viață! Mă lupt în proces greu cu neamurile criminalului care doresc să îmi ia copiii, criminalul care în urmă cu un an m-a căsăpit cu ciocanul în cap, apoi m-a lăsat 7 ore în agonie, în speranța ca voi murii.
Dana Roba și fosta soacră s-au întâlnit la tribunal, acolo unde a avut loc un prim termen în proces. Ș i-au adus numeroase acuzații, iar scânteile s-au aprins imediat
Fosta soacră i-a deschis proces Danei Roba, și astfel cele două s-au văzut la tribunal.
„Ea mi-a zis că nu îmi e frică de Dumnezeu să mint, dar ea minte. A întrebat-o avocata dacă recunoaște că eu eram singura sursă de venit a familiei și soțul ei a zis că nu, că din banii lui de pensie am reușit eu să întrețin doi copii și că ne-a cumpărat casă. Niște mincinoși. Eu lupt până în pânzele albe pentru copiii mei. Acum socrii merg să facă o cerere la Protecția Copilului că să vină și să vadă în ce condiții pot să le crească pe fete în casa lor”, a mai spus Dana Roba.