Stiri

Cine face parte din juriul care va alege piesa pe care o va cânta Roxen la Eurovision 2021?

Cine face parte din juriul care va alege piesa pe care o va cânta Roxen la Eurovision 2021?
Juriul care nva alege piesa pe care Roxen o va cânta la Eurovision 2021 este format din nouă artiști. Despre cine este vorba?

Eurovisionul se va desfășura pe 18 mai la Rotterdam, reprezentanta României fiind Roxen. Piesa pe care artista o va interpreta va fi aleasă de un juriu format din:  Luminiţa Anghel, Andrei Tudor, Liana Stanciu, Lucian Ştefan, Bogdan Păun, Liviu Elekes, Bogdan Pavlică, Dan Manoliu şi Gabriel Scîrlet, potrivit News.ro.

Roxen - Eurovision

„În luna mai, la Rotterdam, va fi parada optimismului, a triumfului vieţii şi a muzicii. Indiferent că va fi live pe scenă sau live-on-tape, România va arăta Europei şi lumii întregi că împreună, putem şi trebuie să trecem şi să uităm tot ce ne-a afectat. Chiar cred că Eurovision va fi primul şi cel mai mare eveniment muzical al unei planete în curs de însănătoşire”, a declarat Liana Stanciu, şefa delegaţiei naţionale. 

Luminița Anghel a reprezentat România la Eurovisionul din 2005 alături de Sistem

Luminița Anghel a reprezentat România la Eurovision alături de trupa Sistem în 2005 și spune că nu a existat bucurie mai mare pentru ea în cariera de artist.

„Participarea din 2005, la Kiev, a adus României cel mai bun loc de până atunci şi noi suntem foarte mândri de aceasta realizare.(...) Este o experienţă care merita trăită cel puţin o dată în viaţa de către orice artist care iubeşte competiţia”, declară artista. 

Luminița Anghel - Eurovision 2005

Andrei Tudor a compus piesa „Pe-o margine de lume”, pe care Nico şi Vlad Miriţă au interpretat-o la ediţia din 2008 a Eurovision Song Contest, pe scena de la Belgrad. Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi al comisiei de specialitate a Credidam, el a precizat: „Eurovision este o loterie, dar şi o experienţă absolut minunată pentru orice muzician, aflat la orice nivel al evoluţiei sale pe parcursul artistic, o şansă pentru mulţi compozitori şi artişti independenţi de a se face auziţi la cel mai înalt nivel, într-o audienţă întrecută doar de Oscaruri”.

Andrei Tudor - Eurovision

Lucian Ştefan este fondatorul Global Records, casa de discuri cu care TVR a încheiat un parteneriat în vederea participării la Eurovision, Bogdan Păun este regizor şi fondator al NGM Creative, Bogdan Pavlică este realizator la Radio România, Gabriel Scîrlet a absolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti la secţia Compoziţie, avându-i ca profesori pe Ştefan Niculescu şi pe Dan Dediu, şi este regizor muzical la Televiziunea Română, Liviu Elekes este compozitor, producător, multi-instrumentist, regizor muzical, iar Dan Manoliu este producător şi regizor artistic pentru emisiuni muzicale şi de divertisment, fost şef al delegaţiei României la Eurovision.

Ediţia 2021 a proiectului Eurovision România aduce o premieră în istoria participărilor ţării noastre la concurs, juriul urmând să decidă, până la sfârşitul lunii februarie, piesa pe care Roxen o va interpreta pe scena de la Rotterdam. Această abordare a mai fost folosită de mai multe ţări, cu succes, pentru selecţia piesei, precum câştigătorul ESC 2014, Conchita Wurst- „Rise Like a Phoenix” şi câştigătorul celei mai recente ediţii, 2019, Duncan Laurence, cu piesa „Arcade”.