Paula Seling recunoaște că fratele ei i-a fost mentor și i-a sărit mereu în ajutor cu un sfat. Declarațiile artistei!
Paula Seling, una dintre cele mai cunoscute și mai îndrăgite vedete din România, vorbeşte întotdeauna cu căldură despre familia frumoasă din care face parte și principiile ce i-au fost insuflate. Cântăreața are o relație specială cu fratele ei, având mare grijă să se sprijine unul pe celălalt indiferent de situație, la bine și la greu. Deşi nu se afişează foarte des împreună, artista este conștientă că fratele ei o susține. Potrivit spuselor sale, încă de la începutul carierei a sfătuit-o în orice privință. În cadrul unui interviu, Paula Seling și-a adus aminte de începuturile carierei sale muzicale.
„Când eu aveam cinci ani, iar fratele meu șase, Școala de Arte Baia Mare trimitea o comisie care să testeze copiii în grădinițe, pentru a vedea dacă au calitățile necesare pentru a urma cursurile sale. Am fost testați, și eu, și Paul, fratele meu, și ni s-a comunicat că suntem talentați.
Citește și: VIDEO. Paula Seling, apariție de senzație pe străzile Parisului: "Câți artiști pot face asta? Respect"
„Când am început serios studiul, cu lucrări obligatorii de studiat, cu audiții, concursuri și examene, a început să fie greu, cu emoții, stres, teama de a nu greși.
Paula Seling, dezvăluiri inedite despre fratele ei: „E artist, e arhitect, e muzician, e om bun și extrem de talentat”
Paula Seling are multe amintiri cu cel ce i-a călăuzit pașii. Paul Seling, fratele cunoscutei artiste, este de profesie arhitect, însă, la rândul lui, compune muzică și scrie poezii: „Cine nu are un frate mai mare poate nu știe cum e să simți că, la școală, cineva se uită să vadă dacă e totul ok, în pauze, dacă ar putea fi, cineva, rău cu mine, dacă râd sau dacă sunt prea puțin veselă. E artist, e arhitect, e muzician, e om bun și extrem de talentat în orice își propune sa facă”, mai spune artista despre fratele ei.