Stiri

Cine este românul care va apărea în Vikingii?

Cine este românul care va apărea în Vikingii?
[Sursa foto: Facebook ]
Din distribuţia serialului "Vikingii: Valhalla" face parte şi un actor român.

Un actor român joacă în serialul "Vikingii: Valhalla". Florian Munteanu va apărea în sezonului 3 al producţiei Netflix. Acesta va interpreta rolul generalului bizantin Georgios Maniakes, care va conduce o revoltă împotriva lui Constantin al IX-lea Monomahul, împărat al Imperiului Roman de Răsărit.

Cine este Florian Munteanu, actorul din "Vikingii: Valhalla".

"Vikingii: Valhalla", este unul dintre cele mai populare seriale de pe Netflix, iar un român face parte din distribuţie.

Florian Munteanu este de boxer, are 31 de ani şi trăieşte în Germania." Nu ştiu dacă oricine este făcut psihic pentru treaba asta. Până la 14 ani am făcut 6-7 sporturi în acelaşi timp: fotbal, baschet, box, handbal, înot, tenis. La 14-15 ani a trebuit să decid cu ce vreau să rămân. Am decis să rămân cu handbalul şi boxul.

Tatăl meu a decis să mă ducă şi la sală pentru a-mi dezvolta musculatura. Apoi am renunţat la handbal şi am rămas cu boxul şi fitnesul. De când am 18 ani, acum am 27, mă antrenez zilnic două ore. Devine ca un drog. Odată ce ai început, nu te mai poţi opri", a declarat Florian, conform Libertatea.

Cine este românul care va apărea în Vikingii?

După ce a făcut sport toată viaţa, Florian Munteanu l-a întâlnit pe cel care avea să îi schimbe destinul. "În 2016 l-am cunoscut prima dată pe Eduard Irimia. Atunci am zis la revedere visului de a face box şi am rămas cu actoria. Am început să fac primele mele proiecte pe cinematografie, în Germania, unde locuiesc. Eduard Irimia, când m-a văzut prima dată, mi-a zis că eu nu sunt făcut pentru box, ci pentru mai mult. Mi-a spus direct că eu sunt făcut pentru film: după cum arăt, după cum vorbesc", a mai spus Florian.

Florian Munteanu, direct la Hollywood

Florian Munteanu şi-a început cariera în actorie într-un scurtmetraj, numit "Bogat", în 2016. Doi ani mai târziu, avea să joace rolul care îl va propulsa în cariera de actor. Florian a interpretat rolul lui Viktor Drago, din "Creed II", apoi a urmat apariţia din producţia Marvel "Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings". 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Florian "Big Nasty" Munteanu (@bignasty)

2022 este un excelent pentru actorul român, care a jucat şi în filmul lansat în luna aprilie "The Contractor". Spre finalul anului, Florian va fi văzut din nou pe marile ecrane, în "Creed III". Fostul boxer şi-a luat prin surprindere fanii, cu anunţul apariţiei sale în sezonul al treilea din "Vikings: Valhalla". 

"Sunt foarte mândru că fac parte dintr-un serial grozav, cu o distribuție remarcabilă care se întâmplă să fie una dintre preferatele mele din ultimii ani. Interpretarea unor roluri mai emoționale și dramatice a fost întotdeauna un obiectiv principal. Ajungem acolo. Super entuziasmat pentru acesta", a scris Florian Munteanu pe Instagram.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Florian "Big Nasty" Munteanu (@bignasty)