Stiri mondene

Cine a fost nominalizat spre eliminare la Survivor România?!

Cine a fost nominalizat spre eliminare la Survivor România?!
Războinicii au pierdut jocul de imunitate de la Survivor România așa că vor fi nevoiți să facă o nouă nominalizare spre eliminare. Pe cine vor să trimită acasă?

Războinicii s-au bucurat din plin de victoria pe care au avut-o aseară împotriva Faimoșilor, însă bucuria lor a fost umbrită de înfrângerea pe care au suferit-o astăzi. Echipa albastră a pierdut în lupta pentru jocul de imunitate cu scorul de 10-3, asta înseamnă că ei vor fi cei care vor face nominalizari spre eliminare. 

Albert, nominalizat spre eliminare la Survivor România. Primele lui declarații: „Cu Dumnezeu înainte” 

„Nu mai am emoții. Am fost nominalizat de foarte multe ori. E ok, mergem mai departe, sper și mă adresez publicului să mă voteze. Chiar am nevoie de susținerea publicului. Ce o fi o fi. Cu Dumnezeu înainte și vom vedea ce va fi. Eu merg înainte și vedem ce va fi”, a spus Albert în momentul în care a aflat că a fost nominalizat spre eliminare.