Un consiliu plin de emoție a avut loc aseară la Survivor România. Cine a părăsit competiție fenomen de la Kanal D?
Consilu de eliminare cu surprize aseară la Survivor România. Nominalizați spre eliminare au fost Ștefan și Sebi din echipa Faimoșilor, iar din echipa Războinicilor a fost nominalizat spre eliminare Bogdan. Așa cum bine știm cu toții, regulile jocului sunt ca înainte de eliminare să aflăm cine este favoritul săptămână. Iar la acest capitol faimoșii au avut parte de o supriză colosală. Ștefan a fost pe primul loc în preferințele publicului, fapt care i-a stârnit amuzamentul lui Zanni, dar și uimirea celorlalți concurenți. Pe locul doi în preferințele publicului a fost Zanni. La Războinici, pe de altă parte, Albert a ieșit favorit pentru a zecea săptămână consecutiv.
Pentru că Ștefan a ieșit favorit s-a salvat de la eliminare și a făcut o altă nominalizare. Faimosul a explicat că singurul pe care îl poate vota este Cosmin, fără a avea vreun motiv.
Cine a părăsit competiția Survivor România?!
Dintre cei cinci nominalizați spre eliminare, și anume, Sebi, Cosmin, Cucu, Adelina și Bogdan, unul singur avut cele mai puține voturi și a fost nevoit să părăsească competiția. Iar acest cocurent a fost Bogdan de la Războinici.
„Ce să zic? Mă simt, în primul rând, foarte câștigat pentru că am luat parte la această experiență, pentru că am cunoscut toți acești oameni pe care îi urmăream la televizor și de fiecare dată când îi vedeam că intră pe câte un traseu mă întrebam: Oare cum o fi? Oare cum este să intri pe traseu, să intri în apă, să ieși din apă, pe teren.